Se putea să nu greşesc eu ceva?…

Mă… Chiar nu înţeleg de ce pentru unii contează atât de mult situaţia materială a partenerului/partenerei. Nu ştiu de voi, da’ io m-aş simţi oarecum naşpa să cheltuie boyfriendu’ prea mulţi bani cu mine. Ştiţi voi, sentimentul ăla ciudat de a avea mereu o datorie la cineva. Io prefer să duc un trai mai… modest, decât să mă simt mereu datoare în faţa respectivului. Nu ştiu, poate e de vină felul in care am fost educată, dar nu e OK sa oferi cadouri care depăşesc cu mult nivelul material al celui căruia ii dai cadoul. Logic, dacă e vorba de alegerea soţului/soţiei, dacă respectivul/a are bani, cu atât mai bine. Dar dacă nu are, şi ţii la persoana respectivă, nu cred că merită să îi dai cu piciorul doar pentru că ai descoperit că nu prea are bani. În fond şi la urma urmei, de obicei omul inteligent nu moare sărac. De obicei, pentru că trăim în România.

În ceea ce priveşte standardele înalte… Last time I checked, astea se refereau inteligenţă, onestitate, bun-simţ, un sistem de valori bine alcătuit, moralitate şi alte chestii de-astea peste care s-a cam aşternut praful, din câte văd. Grosimea portofelului era undeva mai în coada listei. Acum se pare că e în vârful ei. Şi ce dacă domnişoru’ are Merţan şi ţoale de firmă şi îşi permite să mă scoată prin Banbu? Dacă e ţăran, nu stau cu el nici 5 minute. Şi când zic ţăran, aici mă refer la comportament şi nivel de educaţie.

Sincer, cred că o piţipoancă este definită, în fond şi la urma urmei, de nivelul scăzut de inteligenţă, de superficialitate şi de prostul-gust omniprezent in orice aspect al vieţii ei. Dacă nu întruneşte toate aceste condiţii, cred eu că nu poate fi considerată piţipoancă. Cât despre fata descrisă de tine, Bad Pitzi, tipa pare doar profitoare şi cam atât pe partea negativă. Nu o cunosc, bineînţeles, dar nu cred că o fată cu care poţi purta o conversaţie interesantă merită să fie etichetată drept piţipoancă.