Deci nu pot.
8 Mai 2009
Am păcătuit cu o țigară acum 10 ani și de atunci nu m-am mai oprit. Nici măcar nu-mi plăcea, nu știu exact de ce-am continuat. În primii ani împărțeam un pachet pe zi cu încă 3 prietene. Apoi am început sa fumez cam jumătate singură, urmând ca de câțiva ani încoace să bag unul pe zi lejer. De vreun an sau doi fumez aproape două pachete pe zi. În weekend fumez vreo 3 pentru că stau trează și nopțile de obicei. Trează e un mod de-a spune, numai trează nu sunt.
Nici nu știu sigur cât fumez de fapt, pentru că mi-e frică să număr. Niciodată nu mi-am pus problema să mă las pentru că, mă citez: “pot să mă las oricând dacă vreau, dar nu vreau pentru că-mi place”. Aproape că-ncepusem să cred și eu, cu atâta convingere spuneam placa asta. Apoi am zis că o să mă las când o să făt, ceea ce oricum nu întrevăd să se întâmple prea curând că’s prea egoistă. Am făcut eu niște calcule și m-am speriat când am văzut câți bani dau pe țigări lunar. Aș putea să inițiez o terapie: luna și pantoful. Mă las de fumat și cu banii ăia îmi cumpăr o pereche de pantofi, lunar.
Problema de fapt e că mă cam doare gâtul de ceva timp încoace. În concediu mă trezeam cu gâtul umflat în fiecare dimineață și eu credeam că-i din cauza baxului de bere rece băut cu o zi în urmă. Eh, erau mici mă, 190 ml sticluța. Am ajuns acasă și nu mi-a trecut. Ba mai mult, nu mă mai doare doar dimineața ci în tot restul zilei. Și nu, nu-i gripă porcină.
Am început să mă simt jenată ca fumătoare. La noi încă nu-i așa drastic, fumătorii încă sunt în medie mai mare decât nefumătorii, bănuiesc. Cel puțin în spațiile publice nu sunt divergențe. Dar de fiecare dată când plec p’afară mă transform în lepră. Lepra de care te ferești oriunde. Babele nu merg pe același trotuar cu mine, că io scot fum. La terase (da, terase, aer liber) lumea se mută de la masa vecină, după ce au dat două-trei priviri spre mine. Acolo nu se fumează, dincolo nu se fumează, acolo sunt copii, dincolo e una însărcinată și i se face rău. Ai naibii, de când au devenit atât de numeroși?
În tot acest timp eu balotez țigări, una după alta. Dar beau ceai! Un adevărat vrac ce sunt. Deci tre’ să recunosc: vreau să mă las și nu pot.

Auci, grea problema. Nu o sa incep sa iti spun ca exista aia si aia si aia si ca toate astea te-ar putea ajutasa te lasi, stii si singura. Singurul lucru pe care pot sa il fac e sa iti tin pumnii, sper ca vei reusi sa te lasi. Multa, multa bafta.
Nu pot spune decat ca te inteleg perfect. Dupa 13 ani de tigara, imi doresc sa ma las dar nu reusesc. Ai citit cartea lui Alan Carr? Am inteles ca multi au reusit sa se lase dupa ce au citit-o. Din pacate, pe mine nu m-a convins. Daca te convinge pe tine m-as bucura. Ma bucur pentru toti fumatorii care devin nefumatori.
@idaho: o am, mi-a trimis-o cineva, dar încă n-am citit-o.
uff, urata problema asta cu fumatul. Trebuie sa te lasi ca stii ca tutunul dauneaza grav sanatatii tale si a celor din jur
fata s-a lasat taicamiu de o luna si cva dupa 35 d ani d fumat…hay k poti!nu t victimiza si o sa reusesti,nu anunta p toata lumea ca t lasi,doar lasa-te…
am o saptamana de cand m-am lasat de fumat….fumam de 15 ani,cate un pachet pe zi.in zi de spritz si cate doua…
si eu fumez in medie de 1 pachet pe zi, problema la mine e ca ma reprofilez repede, 2 luni Dunhill, 4 kent 8, de 3 saptamani vogue..asta o resimte cel mai tare gatul meu. de lasat, inca nu mi-am pus problema, imi place, recunosc. Prietenul meu nu fumeaza, cand sunt cu el, nici macar nu simt nevoia sa-mi aprind tigara. Poate asta e solutia, sa ma mut cu el hahahahaha. No way
suna la nr ala scris pe pachetul de tigari..din cate am inteles de la un prieten, exista niste pastile care-ti taie pofta de tutun..intr-o luna le lasi..bafta
Stai sa-ti zic cum s-a lasat barbata-miu: s-a ocupat de taica-su in perioada dintre diagnosticul de cancer la palmani (de prea multe tigari) si obstescul sfarsit. Metoda ultrarapida: doar 5 luni. Acu’ nu-i mai trebuie, cand vede tigarile ii aduc aminte de chimioterapie. Da’ nu-ti recomand, mai bine te lasi singura ca sa n-ai dinti galbeni.
Am fumat si eu 3 ani fiindca ma complexa faptul ca aratam de 15 ani la 21, ceva de genul. Ma prosteam cu slims-uri.
Daca te doare in cot de sanatate, fa-o din rationamente pur estetice. Incearca sa pierzi cateva nopti la rand, sa te trezesti cu cearcane, cu tenul praf si cu o mina trista si apoi te vei speria te tine si-ti ve baga mintile in cap cu obiceiurile nesanatoase. Sa auzim de bine! It’s all in you!
Nasoala faza cu fumatul prin alte tari…Urasc chestia asta, cand am fost in Belgia am cerut la hotel camera pentru fumatori iar la cazare am constatat ca nu aveam calorifer, iar aerul conditionat nu m-a ajutat deloc…Si nu era decat luna ianuarie… Sa nu mai spun ca in restaurante mi-a fost aproape imposibil sa fumez.
tu BP…fii atenta cum sta treaba…bea ceai fierbinte cand fumezi:)) nu o sa te mai doara gatul asa tare…asa funny e ca uneori ma identific cu tine…sa-ti zic patania mea:)
akum 2 sapt..am zis ca ma las de fumat..si am reusit…ptr o sapt…de duminica pana duminica..samb noapte pe la 12-1…m-am certat cu pretenul si am avut o mie de nervi..so…am cedat:) am fumat atunci juma de pachet…a doua zi cealalta jumate si dup-aia n-am fumat iar 3 zile…a 4-a zi..am fost la el sa clarificam situatia..si am bagat niste tigari d-ale lui…Marlboro rosii(sa specific ca fumez Parliament Lights)..atata mi-a trebuit…de atunci..adica de vreo cateva zile bune…de-abia pot sa vorbesc, de-abia pot sa mananc, de baut rece nici nu se pune problema:))) insa…dracu de mine n-a rezistat..si-am fumat iar:)))si uite asa o sa ma ia dracu’:) si da, si eu am aceeasi conceptie..c-o sa fumez pana cand o sa imi zic ca e timpul ptr un bebe si ma voi lasa cu juma de an inainte…insa cum sunt tinerica:) si n-am nevoie de bebici…o sa fumez in cont..
so ce recomand eu..baga o terapie de vreo 2-3 zile cu ceaiuri fierbinti…si dup-aia baga-te la o terapie de 1 pachet juma pe zi iar:)))
oke gata ca te-am plictisit…dar tot ma ustura gatul:-s sunt la munca acum…si am ditai canoiu de ceai langa mine:))) insa diseara tre sa ies sa ma imbetivesc so normal ca o sa fumez:P
si btw…imagineaza-ti ca in california fumatul e interzis peste tot….pana si-n locurile publice iti da amenda in unele orase:)) so..that sucks:D
P.S. am uitat sa specific ca fumez de 8 ani si iti inteleg suferinta:)
Bad Pitzi.. inafara subiectului.. nu pui si niste poze din mini-vacanta ?
Sa stii ca si mie imi place sa fumez.Cred ca suna aiurea nu?cum poate sa iti placa ceva ce iti face rau?Pur si simplu,imi place sa ies la o terasa,sa beau o cafea(musai 2 lapte,2 zahar) si,cireasa dupa tort,fara de care cafeaua nu ar avea gust,o tigara:D cativa prieteni s-au lasat…am momente ca ma simt destul de ciudat ca numai eu fumez din tot grupul,dar asta e! Tine doar de mine si de dorinta mea de a ma lasa!
De peste 15 ani fumezi ???mmmmmm cam timpuriu te-ai apucat, mandra floare !!! dar macar ai o scuza , erai mica si “proasta ” in comparatie cu mine care m-am apucat la 23 de ani pt ca eram in depresie dupa un….pulifrici .(asta se intampla cam cu 1 secol in urma
)
Si da, asta-i cea mai proasta scuza pt care poti sa te apuci de fumat.
Oricum n-am ajuns la performantele tale de 2-3 pachete pe zi….fumez putin si rar, bag mai multe cand chefuiesc pe la cate o bauta.
Daca reusesti sa te lasi ma gandesc c-o sa impartasesti cu noi cheia succesului de aceea te tuc anticipat .bafta !!!
Hei, si eu fumez de tanara, dar in ultima vreme parca nu mai am nici o placere. Prin urmare, am fumat 5 tigari in ultimele 3 saptamani. Si nu vreau sa zic ca m-am lasat, caci greseala asta am facut-o de fiecare data cand “m-am lasat”. Si “m-am lasat” de zeci de ori!!! Cel mai mult am reusit 5 saptamani. Acum am zis: sunt fumatoare, deci fumez cand am chef. Si adopt metoda lui “Mai incolo!”, deocamdata vad ca functioneaza si sper sa tina. Insa nu imi mai promit nimic. Poate incerci si tu asa, te pup!
Heh, the inteleg perfect, eu fumez serios de vreo 8 ani. Acum aproape 4 ani l-am cunoscut pe prietenul meu. El -ex fumator, eu-fumatoare de cariera. Si bineinteles ca, datorita mie, s-a apucat din nou de fumat, dupa ce se lasase de vreo 14 ani. Dupa ce m-am mutat la el in UK s-au schimbat putintel lucrurile in sensul ca el s-a lasat din nou de fumat numai ca e atat de dependent de nicotina incat cheltuie lunar 200 de lire pe guma (ironic pentru ca eu cheltui cam 90 de lire pe tigari, lunar). Iar eu… ca si tine, ma simt ca o lepra. Femeile cu prunci fragezi imi arunca priviri ucigatoare la terase (una cu tupeu mi-a cerut direct sa sting tigara) iar acum cateva zile, in timp ce fumam linistita pe o banca, un tip care matura frunzele a inceput sa-mi faca morala. Dar lasa ca ma las eu…
iată, nimeni nu-i perfect.
nici măcar eu.
da, ştiu, surprinzător, dar am şi eu viciile mele.
băi.
de ce fumezi? ă?!
(e o întrebare pă bune. nimic retoric.)
ce să zic. du-te de-ţi trage un control la doctor.
şi du-te după aia o săptămână la rând prin oncologia de la fundeni.
şi stai cu ominii ăia tineri care mor de cancer prin diverse locuri, de la fumat.
că dacă te apuci să citeşti cartea aia, ai să fumezi la ea.
şi pariez c-ai să şi bei alcool.
că aşa-s femeile.
Eu m-am lasat dupa ce am citit cartea lui Allen Carr. A fost mai usor decat mi-as fi imaginat, si eu aveam impresia ca imi placea sa fumez si bagam pachetul la zi. Dependenta de nicotina este insa cea peste care se trece cel mai usor.
Sa nu raresti tigarile fiindca o sa ai impresia ca nu te vei putea lasa niciodata, intrerupe-le si gata, fara medicamente.
M-a pus si pe mine dracu sa m-apuc de fumat…Am cam 2 ani…Si deja ma seaca de bani.Citind postul tau,am facut si eu un calcul si am aflat ca arunc peste 250 de lei,lunar,pe tigari.Daca ar fi sa iau 250 de lei si sa le dau foc,m-as bate singura.Dar intr-un fel…le dau foc…Asta e…mai bine ma las de fumat si-mi cumpar un tricou de la tine…
eu am fumat timp de vreo 7 ani de zile,anu trecut in septembrie mi-am cumparat gumele nicorette care imi faceau o greata ca efectiv nici macar apa nu imi mai trebuia daramite tigara..si de atunci din 15 septembrie lunile se scurg usor usor si eu nu m-am mai atins nici macar de ambalajul de la pachetul de tigari
. se poate sa te lasi, totul e sa ai vointa si un partener care sa te sustina si sa fie putin mai aspru cand te apuca nevoile 
Si eu am fumat,si m-am lasat pentru ca a murit unchiul meu de cancer la plamani si la un an dupa,a murit un prieten de familie la care tineam mult,de cancer la gat,si am ramas marcata ,am zis ca nu se merita sa-mi pierd viata pentru niste tigari.In plus,cand am vazut cat au suferit familiile celor care au murit,mi-am dat seama ca fac rau si celor care ma iubesc,si iarasi nu se merita.Incerc sa-l conving pe tata sa se lase,si tot promite dar se pare ca nu are vointa suficienta,si e trist cand vezi cati bani se arunca pe tigari lunar,bani care ar putea fi folositi foarte bine in altceva.
io ca sa nu-mi mai bruschez self esteemu nici nu mai incerc, pt ca atatea esecuri il afecteaza. mama sa lasat brusc dupa 35 de ani, cu ideea rasarita-n cap intr-o dimineata. m-am hotarat s-astept sio o dimineata d’aia .
Tu de fapt nu vrei sa te lasi.
si eu am aceeasi placa proasta: “pot dar nu vreau” si “o sa ma las cand o sa ma decid sa fac un copil”. Si cred ca de promisiunea asta o sa reusesc sa ma tin. dar pana atunci… si presimt eu ca mai e ceva de asteptat
PS: tocmai mi-am aprins o tigare cand scriam reply-ul.
Am uitat tigarile acasa intr-o dimineata. “Moldovenii” mei fumeaza tigari d’alea de zici ca esti la Copsa Mica cind bate vintul dinspre ei, am avut si o zi nasoala, cu beton pina seara tirziu, sincer nu imi aduc aminte cum a trecut ziua fara tigari la mine. Seara am gasit pachetul pe masa linga cana cu ceva cafea ramasa de dimineata. Obosit, nu mi-a mai trebuit nimic.
A doua zi, mai in joaca mai in serios am plecat la lucru fara sa beau cafeaua de dimineata si am “uitat” de data asta premeditat tigarile acasa. Si tot asa. Si au trecut 10 luni de atunci. Nu m-am imbogatit cu banii pe care nu-i mai dau pe tigari, asa cum probabil nici nu m-a saracit faptul ca am fumat din ‘84 pina in 2008.
Nu m-am ingrasat, n-am dat in depresie, da’ nici nu pot sa mint zicind ca ma simteam rau cind fumam si acu’ ma simt mult mai bine. Doar ca ma bucur ca am reusit sa ma las foarte simplu. Probabil e un exercitiu de vointa. Te-ai apucat in joaca de fumat, lasa-te tot in joaca. Si fa apoi din joaca un lucru serios.
Pentru ce sa ma las, mai, daca-mi place? Aaa!! Ca mor de cancer la plamani? Bunicul meu a fumat 68 de ani si a murit la 83 (da! fuma de la 15 ani!). Asta cu: NU FUMA ca faci cancer la plamani-laringe-faringe si alte organe e o ipocrizie. Inca una din cele multe. Nu pune nimeni etichete pe alimentele pline de E-uri cancerigene, etichete care sa te avertizeze ca crapi daca mananci chimicalele alea! Nu scrie pe firmele MacDonald’s, KFC, Burger King sau alte asemenea, ca devii obez si mori daca le consumi in mod regulat cacaturile! Nu-s nicaieri in orasele suprapopulate – si suprapoluate! – panouri de avertizare cu faptul ca esti in pericol sa faci cancer TOT la plamani, respirand noxele ce te inconjoara!
Ahh!!! Cu fumul meu ii imbolnavesc pe nefumatorii din jur? Olla-la! Sa poarte-n puii mei masti! La isteria provocata de un virus inexistent cum e “gripa porcina” s-au grabit toti sa-si cumpere masti! (Ma intreb… cat vor fi castigat din asta producatorii de masti de-astea…?)
Ca o concluzie: E-uri, grasimi “rele”, poluare excesiva de la masini si combinate si fabrici, deseuri toxice revarsate in oceane (cu buna stiinta! sau accidental), deseuri radioactive ingropate superficial pe te-miri-unde (tot cu buna stiinta!), etc, etc… Si EI incearca sa salveze planeta si pe “bietii nefumatori” interzicandu-mi mie sa fumez????
(Pentru cei mai tineri: acum vreo 15-20 de ani era o isterie cu “gaura din stratul de ozon”. Ca “s-a gaurit” paturica de ozon ce impiedica radiatiile sa ajunga in atmosfera, si eram sfatuiti sa renuntam la spray-uri – chipurile distrugatoare de ozon – in favoarea pulverizatoarelor!)
Acum la moda este: NU FUMATULUI!! Mancati E-uri, mancati la Fast Food-uri, cumparati masini mari si poluante (si scumpe, evident!), munciti 14 ore pe zi, si veti crapa tineri si “sanatosi”! Dar NEFUMATORI!
(am fumat doua tigari cat am scris asta! :p )
Ca sa te lasi de fumat ar trebui sa decizi singura, prin propria vointa. Nu cred ca iti lipseste, pe bune. Priveste renuntarea la tutun ca pe o provocare. Eu m-am lasat brusc, e mult mai bine decat treptat. Da, vezi ca si cantitatea de alcool trebuie micsorata in prima luna de cand te-ai decis sa renunti la fumat pentru ca alcoolul creste dorinta de tutun. Eu in primele 2 -3 zile eram irascibila si asta din cauza lipsei nicotinei pe care organismul o cerea imperativ si nu o primea si, pe de alta parte mai era si frustrarea mea care trebuia sa dea o astfel de lupta cu sine insasi. Incearca, chiar merita. Am fumat 12 ani si imi pare tare rau ca mi-am omorat plamanii atata amar de vreme. Succesuri!
Eu m-am apucat din cauza stressului si in general fumez cind stau la calculator (joc poker, muncesc etc). Bag si 2 pachete pe zi. Ce ironie, inainte sa ma apuc o ‘certam’ pe fosta prietena ca fuma 3-4 tigari pe zi. Si uite-ma acum!
Anywas, acum 2 saptamini am fumat aproape 3 pachete si pe la miezul noptii mi-am pierdut cunostinta cind m-am dus la baie. Nu mai stiu nimic doar ca m-am “trezit” cred ca destul de rapid si ma durea capul tare. Mi-am dat seama ca m-am lovit, crestea si cucui.
Sper ca e de la tigari, camera nu era bine aerisita.
Printre metode am auzit: tigara electronica, niste pastile de la care ti se face super rau daca fumezi (dar sint scumpe), o carte care iti invata creierul ca ai fumat in ziua aia s.a. Probabil tot vointa e importanta.
http://www.holdem.ro/forum/blogs/obs/258-jurnalul-unui-drogat.html
Cea mai eficienta metoda pentru a te lasa de fumat este: sa nu mai fumezi. (Cu fumatul am aceeasi problema) (inca fumez, deci nu m-am lasat)
Draga mea,nu exista “nu pot”.Numai “NU VREAU”!eu nu sunt fumatoare si am ramas ultimul mohican din familie.Sper sa rezist.Adica,la cat de obsedata sunt de haine prefer sa imi iau un tricou cu 10 lei decat un pachet de tigari:))Hai!!!!stim ca poti:X
Eu m-am lasat de fumat acum aproape un an dupa aproape 18 ani de fumat. Cum am reusit?
Am anuntat cu 3-4 luni inainte ca ma las de fumat, toata lumea stia, nevasta, copiii.
La data fatidica am fost eram in Londra si in noaptea de dinainte m-am facut muci cu bere si am fumat cred ca doua pachete de tigari.
A doua zi a fost ziua Z. Eram super mahmur si toata ziua nu am putut sa vad ceva pe monitor (noroc ca au fost multe sedinte in ziua aia si nu aveam un deadline). 2-3 zile mi-a fost naspa dar nu fizic ci mai mult psihic (tigara de dimineata, tigara de la cafea / red bull, tigara de la birou cand ma gandeam cum sa rezolv o anumita problema).
Dar nu a fost asa de greu cum ma asteptam. In 2 saptamani deja ma deranja fumul de tigara din jur.
Totul se joaca in plan mental. Echivaleaza fumatul cu o chestie care iti displace foarte tare si poti reusi. Si vorba alora din Londra: “If Cristi can quit smoking, then everybody can”.
Bafta,
Cristi Radulescu
si eu eram fix la fel ca tine. pot sa ma las, da nu vreau, ca imi place. si am fumat 11 ani, si am ajuns la 1,5 pachete pe zi, la chefuri 2. si pe sfarsit ma usturau plamanii, lua-le-ar naiba de tigari. si intr-o zi, acum 4 ani, am bagat dimineata 5 tigari la cafea, si seara am iesit la un club si am zis: WTF! nu mai fumez! si am tras vreo 3 beri fara sa fumez. parca beam iasca, ca nu aveau nici un gust. dar m-am incapatanat. a doua zi trebuia sa merg la o nunta. acolo am baut da’ n-am fumat nimic, nici de-al dracului. e drept ca am inceput sa mananc mai mult, corect ca am pus 17 kile in plus, dar uite, au trecut 4 ani, am ajuns cu greutatea la loc, nu mai suport tigarile si nu imi dau seama cum dracu’ am bagat in mine atatia ani. si nu ma mai tenteaza deloc. dar nu stiu cum as reactiona daca as baga o tigara aprinsa in gura. cred ca m-as apuca din nou. asa ca ma feresc ca de dracu’
si e taaaaaaaare bine. mniam-mniam!
Anul ăsta, de ziua mea, se fac 10 ani de când fumez. Şi tot aşa ziceam şi eu: pot să mă las, da’ de ce aş face-o, că doar mie îmi place să fumez?! Ce-i drept, îmi place, da’ mă ustură gâtul, respir greu, obosesc repede.
Am citit cartea lui Carr; m-a convins, dar uite că tot fumez. Sau asta înseamnă că nu m-a convins?
You’re killing me! 2 pachete pe zi? Are you CRAZY???
Banuiesc ca esti la curent cu efectele asupra sanatatii.
Stiu ca e al naibii de addictive, dar zic ca where there’s a will, there’s a way! [patches, guma, whatever it takes].
Spune-mi ca asta, sau asta, sau asta nu iti dau fiori pe sira spinarii!
S-ar putea sa fie o forma de bronsita. Se numeste bronsita tabagica. Incearca tantum verde, dropsuri sau spray. Iti va ameliora starea:)
P.S: Cel mai bine ar fi totusi, sa le reduci sau sa le lasi de tot:)
@Denisa: măi Carr ăsta se pare că-i mai faimos decât Coca Cola, ia să-l citesc și eu.
@Cristi Radulescu: de asta mi-e mie: țigara de dimineață, țigara de la un cocktail, țigara de după masă. restu’….
Deci vai, Alexandra!
E tot ce pot să zic.
@Piff: exact la fel e și la mine. când l-am cunoscut pe prietenul meu el tocmai se lăsase. apoi s-a reapucat, stând cu mine. apoi s-a lăsat. apoi s-a reapucat. și tot așa. io nimic
sunt perseverentă.
@survivor: eu lucrez noaptea. de 7 ani. așa că…
@Denisa: “Vai” pe bune? sau “vai ce nu-mi pasa de ce zici tu?”
Carr e bestial, dar daca te lasi dupa ce-i citesti prima data cartea… Please nu te mai apuca.
Mie mi-a fost foarte usor sa ma las dupa ce am citit. M-am lasat pentru ceva mai mult de o saptamana (ceea ce e mult pentru cineva care primu’ lucru cand se trezeste isi aprinde tzigara) si mi-a fost foarte usor.
De ce m-am apucat din nou? Sa-nnebunesc daca stiu.
De vaca presupun… Cert este ca am mai citit o data cartea dupa aia, dar sarind paragrafe, si n-a mai mers. Vreau sa o mai citesc o data insa. Tot vreau de vreun an incoace. :-/ Si tot zic… Las’ ca o citesc dupa xxx… xxx… xxx. Praf.
Oricum are ceva hipnotic in ea cartea. Chiar si in limba romana. Ceva strange are. E foarte buna.
Succes, Bad Pitzi!
Eu am citit cartea lui Allen Carr si pe mine chiar m-a ajutat. Oricum eram decisa sa ma las de fumat insa mi-a dat pregatirea mentala de care aveam nevoie, ca sa o fac cu entuziasm
Am deja cateva luni bune. Eu te sfatuiesc s-o citesti, de pierdut nu pierzi nimic
Dupa 13 ani de fumat m-am lasat in gluma, in urma unui pariu. Sincer, nu credeam ca o sa pot dar iata ca deja sunt 3 luni de cand nu mai fumez. Si prima saptamana a fost de groaza: am fost un sac de nervi, am mancat intruna si zilele imi pareau ca au 742 de ore (am crezut de cel putin tz-anspe ori ca ma ridic de la birou si-l descapatanez pe sefu’ si in plus nu credeam ca pot sa mananc atatea junk-uri intr-o zi)Secretul a fost orgoliul nu vointa. Dupa ce am anuntat pe toata lumea ca ma las nu am avut incotro. Si treaba aia ca te simti mai bine dupa ce te lasi nu-i bulshit, nu mai gafai cand urc trei trepte si pot sa joc baschet mai mult de 5 minute fara sa scuip bucatele de plaman. Si ziua incepe mai bine fara deja obisnita tuse de dimineata…
Si eu fumez de 2 ani, si faza e ca atunci cand ma decid ca okay, ma las de fumat atunci imi trebuie cel mai mult tigara….foarte nashpa….am zis ca e imposibil sa ma las….cat de idioata am fost cand m-am apucat:((
ce idiot sunt, ti-am trimis si eu cartea lui Carr… N-am vazut ca deja ai primit-o.
Draga Pitzi… fumatorii sunt cam ca si grasanii aia de scrisesi si tu despre ei. Adica sunt suferinzi, doar ca dependenta e tigara nu mancarea.
Eu le-am lasat definitiv dupa vreo 5 ani. Vointa e obligatorie in procesul de renuntare.
Renuntarea la fumat aduce numai beneficii!
Majoritatea fumatorilor, din pacate sunt mai rau ca un animal care-si face nevoile in locul unde-l trece. Adica nu conteaza unde se afla, el isi aprinde tigara. Nu conteaza cine-i in jur, nu conteaza daca-i deranjeaza. Chestia asta pe langa ca denota egoism, arata si gradul de dependenta al individului. Ma distra odata la o sedinta un coleg, disperat ii trebuia tigara. In cladirea respectiva nu se fuma dar asta era distrus… se gandea doar la tigara si moduri cum sa aprinda una mai repede. Nu mai era atent la nimic.
Exista unii indivizi care spun ca le face placere sa fumeze. Acestia sunt foarte putini, restul sunt doar niste bieti dependenti.
Fumatul nu duce neaparat la cancer asa cum nici alcoolul nu face chestia asta. In schimb toxinele ce le contine tigara(de la compusi secundari ai benzenului, numiti generic gudroane, la substante radioactive si alte toxine) duce in timp la boli sistemice cardio vasculare, sensibilitate crescuta la boli pulmonare, imunitate scazuta. toxinele din tigara influenteaza inclusiv spermatozoizii/ovulele. Nu ma mai mir de ce dau de oameni tembeli in viata asta
Eu m-am lasat dupa multe peripetii insa aveam de gand sa le las deoarece ma simteam obosit. De multe ori cand aveam ceva de rezolvat, iesirea la o tigara mai mult ma incurca si imi futea si concentrarea si timpul ce-l aveam la dispozitie. Si fumam doar in locuri special amenajate si niciodata in casa.
Dragilor, e alegerea fiecaruia ce face cu viata si corpul lui ATATA TIMP CAT NU DERANJEAZA PE ALTII!!! Dar in PULA MEA de drogati, daca se uita cineva urat la voi cand pufaiti o tigara inseamna ca DERANJATI!
Nu e obligat nimeni sa suporte viciul altuia! De asta teoretic nu se consuma alcool la scoala/serviciu/in locuri publice – pentru viciul asta au fost construite carciumele. Locurile de fumat alea ca acvariile imi plac. Ca pot observa fauna din ele mai bine, fara sa ma umplu de fum
A, in cazul asta ti s-a modificat putin bioritmul si na… Stilul asta de viata haotic te strica, fie ca-i vorba de ture 12/24 fie ca o freci aiurea (like myself).
Foarte bine ca ti-ai luat pisoias. Au energie telurica. Vazusem un documentar cum aduceau pisici la un azil de batrani din San Francisco si-i rugau pe oameni sa le mangaie o ora. Era un experiment. Li s-au remediat artrita, reumatismul. Sunt foarte sanatoase pisicile. Stai cu ea in brate cat poti, sincer ti-o zic!
@gand-in-vant, nu stiu pe ce lume traiesti tu, dar fumatul chiar iti distruge plamanii si cunosc destule persoane care au probleme serioase cu sanatatea din cauza asta. Unchiul meu fuma 2 pachete zilnic, s-a dus la control la medic, i-a aratat ca are plamanii praf, i-a zis ca mai are f putine sanse sa scape cu viata,el n-a ascultat si peste vreo luna, i s-a facut rau pe strada si a fost la un pas de moarte. si de atunci s-a lasat.adica de 2 luni.
BadPitzi, daca vrei sa te lasi, sa nu incerci nicorette, au o gramada de reactii adverse. Prietenul meu a incercat guma si l-a durut stomacul foarte rau , el avand gastrita. Curaj, cu multa vointa vei reusi!
Si eu fumez. Cam de… 10 ani… repede m-am apucat
Dar ce mai mult ma enerveaza cei care nu au fumat niciodata si dau sfaturi: “Nu exista NU POTI. Numai NU VREI!!! Nu-ti dai seama ce iti faci? O sa distrugi copilul pe care o sa-l nasti, nu ajunge sa te lasi cu o jumate de an, un an inainte!!!” Si alte prostii din astea. E drept ca nu am incercat niciodata sa ma las. Sunt convinsa ca mi-ar fi destul greu insa…
Inca ceva. Ma distreaza oamenii care se lasa de fumat din 1 ianuarie. Stiu o gramada. Ii tine maxim o saptamana, adica pana reintra totul in normal, incepe lucrul, grijile si alte cele.
Eu sunt inca la faza in care impart un pachet pe zi cu o prietena, asta in timpul scolii caci la sfarsit de saptamana sau la petreceri…pfff…1 pachet pe zi, lejer… sa nu mai vorbesc de vacantele fara parinti de care am avut parte in ultima perioada…o tot mint pe mama ca m-am lasat de vro 2 ani…in fine, noi sa fim sanatosi.
Eu bag 2 pachete lejer pe zi si e foarte naspa.
mi/a spus sa ma las urgent de tigari ca am infectie in gat 
Si pe mine ma doare ingrozitor gatul, am fost la medic
M-ai pus pe ganduri…am 15 ani si cand am intrat pe blogul tau tocamai imi terminasem tigara…nu prea stiu ce sa fac sa ma las sau sa continui…
App…nu prea inteleg cum poti fuma 2 chiar si 3 pachete pe zi…e prea mult
Si eu m-am lasat dupa 10 ani de fumat. Si fumam cam 2 pachete pe zi. Simplu, s-a lasat un amic de-al meu si am zis: ce, io-s mai fraier ca el sa nu ma las? Si lasat am fost.
Primele 3 zile sunt naspa… tremuri, senzatii de febra..
La mine a fost terapie de familie. Tata fuma 2 pachete pe zi doar carpati sau pall mall fara filtru. Eu aveam 12-13 ani. Tata s-a lasat cand 1 pachet carpati a ajuns egal cu 1 kg de portocale si sau cu unul de zahar. Brusc. N-a mai fumat de atunci.Au trecut zece ani. Zicea ca poate , ca e ok, no problem. Mai tarziu a recunoscut ca era greu. Psihologic. Eu nu fumez. N-am simtit niciodata nevoia. Deci te poti lasa. Daca vrei. Mie imi place afara. Nu se fumeaza in restaurante. Cool.
Si eu m-am lasat de fumat cu cateva luni in urma dupa ce am citit cartea lui Allen Carr (si mai multi prieteni de-ai mei). Insa trebuie sa fii convinsa ca VREI sa te lasi in momentul in care incepi sa o citesti. N-am renuntat la cafeaua de dimineata, e cu atat mai aromata, mancarea e mai savuroasa, o sa vezi…;) (si nu m-am ingrasat, ba chiar am slabit pt.ca am inceput sa mananc mai sanatos). Am avut cateva momente de slabiciune noaptea, dupa cateva cocktail-uri, dar am avut langa mine o prietena care m-a sprijinit/interzis sa fumez
. Dar au trecut si momentele alea, pot sa beau oricat, ma distrez la fel de bine, am si uitat de tigari. Sunt foarte fericita ca m-am lasat… definitiv! si intr-o perioada pot sa zic destul de stresanta. Nu are nici o legatura fumatul cu stresul (si cu nimic altceva
), asta e o idee total gresita formata de fumatori (si de mine in acei ani). Cartea lui Allen Carr m-a facut sa inteleg multe chestii pe care nu incercam sau refuzam sa le inteleg ca fumatoare. Nu-ti urez succes pt. ca n-ai nevoie. It’s sooo easy!
Eu vreau sa ma las (iar) de saptamana viitoare. Cred ca am reusit sa ma conving ca tigarile sunt scarboase. deja sunt vreo 15 ani de cand fumez (cu intreruperi) si m-am plictisit.
Singura problema pana acum (din “lasaturile” precedente) e ca daca am mult de lucru imi vine sa-mi iau campii si sa nu mai fac nimic. Adica ma gandesc non stop la tigari.
Partea buna e ca daca nu fumez nu-mi vine sa mananc… Macar atat.
Zici că-i întâlnire la AA aici
In America nu mai e voie sa se fumeze in locuri publice cica… Si in unele restaurante de acolo nu e voie nici macar cu telefonul mobil.
Si deja si la noi se interzice prin anumite locuri publice… Nu stiu ce-o sa ne facem, noi, fumatorii…
E foarte greu sa te lasi… si chiar daca stiu ca nu-mi face bine, mie, personal… imi place mult prea mult sa fumez si nu vreau sa ma las. Poate doar daca o sa mi zica la anlize ca mor in cateva zile m-as lasa…
Si nici atunci nu cred. Pentru ca oricum as muri, deci as profita cat mai pot.
Multi dintre noi o sa moara cu tigara-n mana, asta e crudul adevar.
)
Cacat!
M-am lasat odata de tigari. Nu am fumat 2 ani. M-am lasat dupa niste probleme. In fine, nu conteaza.
Dupa 2 ani, lucram eu intr-o mare institutie publica si ma plictiseam…usor.
Stateam destul de mult la barfa cu o tipa care fuma si…din “da’ si mie un fum” s-a transformat in “da’ si mie o tigara”, dupa care am inceput sa cumpar. Urat!
Apoi m-am mai lasat iar, ca asa mi s-a pus. Vorba ta, cheltuiam prea mult pe tigari. Eu nu eram cu pantofii. Ziceam luna si parfumu’. Asta este unul dintre of-urile mele majore.
Dupa o luna si jumatate apare Kent Nanotek. Hopa! Ma gandeam io ce mici, dragute si fiave sunt ele. Ia sa le cumpar sa vad si io daca “ie” bune. Si au fost. Plus ca mi-era mila de ele. Erau asa singure
Deci m-am luat iar de fumat.
Am si eu cartea aia “minune”. Mi-a trimis-o un prieten pe YM acum 1 an. Am si citit pana la pagina 80. Tot asteptam sa-mi spuna nenea cum ma convinge sa ma las. N-a aparut nimic interesant pana la pagina aia, drept pt care m-am plictisit.
In fiecare zi, imi spun ca “maine” incep iar cartea. Care “maine”? Nu stiu!
AS(smoker)
)
hăh. cum zicea eddie izzard.
“yes, there’s no smoking in bars in california. and soon, no drinking and no talking.
people would go around, saying: hey, let’s go to the library! we’re gonna have a blast..!”
.. sau ceva de genu’. luaţi-vă şi voi dress to kill pentru acasă.
m-am lasat doua sapt de fumat si a fost cea mai mizerabila perioada din viata mea! m-am ingrasat 8 kg, m-am certat cu toata lumea, inspiram fumul altora si incet,incet cerseam tigari de la cine apucam prin cafenele. m-am reapucat de fumat, m0am chinuit 3 luni cu regimul lui peste si sport sa slabesc kg acumulate, am fost in depresie pentru ca aveam gusa deja si pocnea totul pe mine. si am o prietena, fosta actrita care are 97 de. si am intrebat-o cand s=a lasat de fumat. mi-a spus ca la 93:)) si e sanatoasa tun. ah, in state s-au facut niste studii care au fost oprite si se vehicula teza conform careia substantele dintr-o tigara inhiba cancerul. as vrea sa ma las, dar mi-e groaza ca iarasi ma fac cat o vaca. si de aia nu citesc nici cartea aia blestemata:)
si oricum, tigara de dupa rulz.
@morena: Si eu eram putin dezamagita dupa primele cateva zeci de pagini, parca suna a teleshopping, dar am continuat. Dupa mai multe incercari nereusite de a ma lasa de fumat, pe perioade de maxim o luna, cartea m-a ajutat intr-un fel sa nu ma reapuc. Dependenta fiziologica de nicotina nu o simtim foarte tare si dispare dupa mai putin de o luna. Dependenta psihica e mai grava si la asta ajuta cartea lui Allen Carr.
tigressica, sa vezi ce fain o sa fie cand n-o sa mai simti nevoia de tigara de dupa. Pe bune. Iti spune asta o fosta fumatoare infocata, care s-a lasat dupa 7 ani.
Si as vrea sa contrazic persoana care spunea ca cei care se lasa de 1 ianuarie rezista maxim o saptamana. Eu am rezistat data trecuta 6, iar acum so far 4…. si numaratoarea inca nu s-a oprit. Si asta in conditiile in care am trecut printr-o depresie neagra si mai multe momente foarte neplacute, de cand m-am lasat.
Am 20 de ani si n-am fumat niciodata, desi imi amintesc ca la 14 ani niste colege de clasa n-au vrut sa ma lase sa ies din toaleta pana nu incerc
) tztz. Le-am zis – “Eu pot sa imi petrec ziua, noaptea aici. Voi?”
De ce nu am incercat? Nu inteleg de ce oamenii au nevoie de stimulente gen – cafea, tigari, alcool – cand fericirea sta in cu totul alte lucruri, sanatoase si culmea, gratis! Suntem fiinte minunate, creierul nostru nu are nevoie de tigari pt calmare, alcool pt entuziasm and so on.
Pentru ca am facut sport si stiu ce inseamna o viata sanatoasa, pentru ca ma iubesc si ii iubesc pe cei care ma iubesc, nu fumez.
Cand vad un fumator, ma intreb automat – oare ce ii lipseste in viata lui de simte nevoia de tigara?
Sper sa reusiti sa va lasati pentru ca bagati in voi fumuri total inutile. Happiness is someplace else si nu are durata unui fum de tigara.
Bafta!
“Mă las de fumat și cu banii ăia îmi cumpăr o pereche de pantofi, lunar.”-dak te lasi de tigari acu o sa’mi iei si mie si tie o pereche de pantofi lunar. daca te lasi peste vreo 2 luni, o sa’mi iei si mie, si tie, si tuturor cititoarelor tare;)pupici
eu m-am lăsat de fumat 6 luni, și m-am reapucat în noaptea în care mi-au furat bicicleta, ca să mă pot opri din plâns. acum am bicicletă nouă, dar n-am reușit să mă mai las de fumat. idiot me.
în orice caz, oricât de mult îmi place fumatul, îmi dau seama că e o mare tâmpenie.
Cât despre cei care spun că sunt mândri de ei că fumează, chestia aia cu “i don’t give a shit, ador să fumez, e minunat și n-o să mă las niciodată și cui îi pasă de cei din jur și de mediul înconjurător” e fix la fel cum spun grasele despre care a scris badpitzi mai demult “nu-mi pasă, mă simt bine în pielea mea, eu ador să mănânc și asta e.”
Va dati seama ca suntem o natiune de viciati? Ma intreb cum ar fi daca am avea liber la droguri.LOL!
Hmm… ai mai avut tu un post in care zicei de fumat, atunci nu ti-au purtat grija asa de multi oameni … asta e bine … lumea te iubeste
, … si te mai plangi tu ca lumea te uraste …
Chiar ca aici e un fel de AA..
Pai…sa-ncep si eu…ma numesc Ank (se aude corul..Bunaaaa Ancaaaa) si n-am fumat…niciodata.:P
serios
pur si simplu n am simtit nevoia asta
si am 20 de ani
explicati mi si mie ce e asa mirobolant in treaba asta..
recunosc, ca oricine, am incercat p la 11 12 ani, dar m-am innecat si mi era rusine ca ma miroase cineva…si m-am innecat rau..
mi-a placut postul lui gigi-de-la-gaze, super gandire!
BP, daca tii la tine, o sa te lasi, trebuie…nu e de gluma cu durerile in gat. sanatate multa , si vointa!
te pup
da`i cu tutunu’
)
Eu m-am apucat de fumat din admiratia pentru cineva care fuma. Primele pachete le-am terminat cu gandul la acea persoana care disparuse(nu in modul dramatic) din viata mea. Am vrut sa fiu ca ea, sa-i reconstitui prezenta, sa creez in mine ceea ce pierdusem. Stiu ca daca prietenii mei si toti cei apropiati mie nu ar mai fuma, m-as lasa fara nicio problema. Acum e doar nevoia de a ma simti asemeni lor, nevoia de a avea si acest lucru in comun.
Daca vrei sa te lasi de fumat trebuie sa o faci brusc, fara cacaturi ca tigari electronice, pastile, medicamente minune, etc.
Dependenta fizica dispare foarte rapid, in cateva zile, aia psihica e marea problema. Asa cum am mai spus, asociaza fumatul cu ceva ce iti repugna si sansele de a te lasa de fumat cresc la greu.
Legat de tigarile din momentele speciale (cafea, bere. de dupa
) poti incepe pregatind momentul. Cu 2 saptamani inainte de a ma lasa de fumat eram la Londra (acolo nu se mai fumeaza in pub din 1 iulie 2007) si am incercat sa beau bere fara sa ies la tigara. My personal best was 4 beers without any fucking fag. Atunci am inteles ca daca vrei, te poti lasa.
Cu alte cateva luni in urma am priceput si ca daca vrei sa fumezi la bere poti sta pe terasa in ianuarie (inauntru nu se fumeaza, afara sunt cateva grade peste zero) si sa bei Guiness Extra Cold.
chipintaci,
cr
Nicotina stii k dispare din organism in 24 de ore de la ultima tigara.Dupa aceea totul este in capul tau.Iti cere creieru sa fumezi sa simti nevoia sa tragi din tigara,sa scoti fum pe gura
BP se poate-io m-am lasat de la 3pachete de marlboro pe zi brusc, peste noapte. Trust me-pur si simplu nu mai bagi nimic. Exista tigari de plante la sensiblu daca vrei.
Colega mea de apartament a incercat de n ori sa se lase: la o ascociatie de aia cu ”hi, everybody, i’m…”, si-a aruncat scrumiera preferata(pe care a scos-o din gunoi inainte sa-l duca), si-a lipit prin camera tot felul de postere incurajatoare etc.
N-a reusit, dar in schimb se simte vinovata cu fiecare fum pe care-l trage.
Macar daca fumezi, enjoy. Oricum tutunul e mai natural decat multe chestii pe care le pompam in noi.
So stai chill, n-o sa mori de la fumat
Nu e vorba mea, dar cand nu fumez ma simt singura.
Tigarile de plante sunt praf. Guma cu nicotina e praf si aia, ca nu te satisface de nicio culoare. Eu am auzit ca nu nicotina te tine addicted de tzigari. Si tind sa cred ca e mai mult decat adevarat.
Si mai zicea cineva ca pentru a putea sa te lasi cu cartea lu’ Carr trebuie sa VREI in primul rand. Sunt perfect de acord. Daca o citesti la misto, n-ai nicio sansa.
Oricum cartea lui Carr e de departe cea mai shmechera. Si asta nu numai legat de fumat, pentru ca te invata si alte chestii legate de adictie in general. N-am sa uit niciodata o chestie gen “Imi place sa mananc crabi, dar nu umblu cu 20 de crabi legati de gat ca sa pot manca mereu.”
Tipu’ e pretty brilliant si cred ca ar fi trebuit sa-i fie folosita munca in mai multe domenii, inclusiv in cel al psihoterapiei.
Parca a scris si o carte gen “cum sa slabesti usor”.
@Gand-in-vant: evident nu esti informat. Dar in fine, ai dreptul sa te doara in spaclu de sanatatea ta.
@BadPitzi: dao-n plm daca am renuntat yo la mancare care la un moment dat devenise unic scop in viatsa, poti sa renunti si tu la fumat.
Dar – vorba unora de mai sus – propune-ti asta
@Datastorm: tutunul da, tutunul ars nu
) toata problema vine de la arderea tutunului fiindca el in sine nu ar fi asa criminal. La fel si carnea rosie, devine cancerigena prin gatire – daca o mancam cruda era foarte buna 
Si nu sta chill fiindca se moare din fumat, mai devreme sau mai tarziu. Dar stii care e partea mai proasta? Nu faptul ca mori fiindca toata lumea moare in fond; partea mai proasta e ca la un moment VEI AFLA ca o sa mori in curand. Si de atunci vei incepe sa te bati cu moartea. Cei care fumeaza risca sa ajunga sa stie cand vor muri. Cred ca e o pedeapsa teribila.
eu am descoperit ca persoanele care fumeaza sunt complexate. tu cu ce anume te lauzi?
eu fumez de 5 ani. dintr-o data m-am lasat intr-un moment in care, culmea, eram foarte nervos. m-a tinut 2 luni dupa care intr-o seara m-am…imbatat si am fumat o tigara. atat mi-a trebuit. in continuare traiesc in denial si imi spun ca pot sa ma las cand vreau. tragic e ca eu paltesc in euro pt tigari.:(
lasa-te pitzi ca nu e bine deloc…
da faza tare e ca bei ceai:))))
Mi-a placut tare mult comparatia dintre fumatori si grasi, foarte adevarata..
Am fumat aproximativ 10 ani, poate 11, daca e sa fiu chiar sincera.. M-am lasat cand am aflat ca sunt gravida in 2 luni, cu un ingrozitor sentiment de culpabilitate, ca nu ma lasasem mai din timp, ca puiul meu a trebuit sa inghita mahoarca aia nenorocita, dar cum, saracul, nu fusese programat/planificat… Si eu in cei 10-11 ani imi jurasem sa ma las la primul bebe dar nu pana atunci, ca prea-mi placea! Are puiu’mamii 1 an si o luna si nu mai simt de mult nevoie de tutun, am si uitat aproape..
Dar ma calca pe nervi vitele incaltate care fumeaza in locurile de joaca sau pe langa copii! Le-as juca in picioare!Cand e vorba de pielea ta, treaba ta, da’nu poti fi atat de cretin incat sa pretinzi ca nu-i afectezi pe altii cu imputiciunea ta!
Tare ma mir cum ma tolerau prietenii mei nefumatori pe cand pufaiam si eu..
Vad ca s-a pomenit aici de “magnifica” carte a lui Alan Carr [da,sunt constienta de cacofonie].Eu am citit-o acum vreo 2 saptamani de curiozitate si sunt complet nedumerita cum a ajuns sa faca minuni idiotenia respectiva.Pe langa faptul ca e enervanta pe parcurs (domnul Alan tine sa se laude cu fiecare ocazie),modul in care e scrisa e execrabil…ca la sfarsit sa-ti puste cele 5 sfaturi extraordinare.Doamne,am ramas trasnita.Oricum,n-are ce sa-ti faca rau dac-o citesti,poate pe tine te convinge.Vrei sa te lasi si nu poti? Nu exista asa ceva
Mda..un subiect foarte dragut. Eu fumez de 10 ani…ce urat suna, avand in vedere ca am 22…:) si nu am incercat niciodata sa ma las, si nici nu ma voi lasa. Pur si simplu consider ca (in cazul meu) nu are rost. Nu mi-e frica de cancer, nu mi-e frica de absolut nimic. Mama a fumat 10 ani si s-a lasat brusc “intr-o dimineata”. Toate substantele pe care organismul ei le producea ca sa combata tutunul au combatut-o pe ea. Traieste (Slava Domnului) insa are doua accidente cerebrale la activ si niste arculetze in arterele de la inima (nu stiu denumirea stiintifica) ca sa i le tina deschise in asa fel incat sangele sa circule prin ele. Erau infundate (arterele – de la tutun…). Doctorul a spus ceva de genul ca asa cum te apuci de fumat TREPTAT (nu incepi cu doua pachete odata) asa trebuie sa te si lasi pentru a-i da timp organismului sa se obisnuiasca.(adca iti aduci aminte, cand te-ai apucat de fumat ti-era cam rau – se obisnuia organismul). Nu stiu daca ceea ce am scris are baza stiintifica sau daca doctorul batea campii insa mie una mi s-a parut logic.
fumator sau NE.
Eniuei…cum eu am tendinta de a semana cu mama dpdv genetic, si cum am si tendinta de ingrasare, plus ca am avut parte de niste evenimente (morti) extrem de nefericite lately, am hotarat sa NU ma las de fumat. De ce? Pentru ca imi place sa fiu dependenta de ele. Si in fond si la urma urmei daca ti-e dat sa mori de cancer la plamani, o sa o faci si fara sa fumezi. Trust me on this.
So, daca vrei sa te lasi de fumat, lasa-te dar cere sfatul medicului si ajutor specializat – e singura cale ok. (parerea mea) iar daca nu vrei sa te lasi de fumat, nu te lasa – oricum nimeni nu scapa viu din viata
Pupici.
omfg 80 de comentarii :O
daca as fi citit postul asta cu ceva timp in urma probabil ca as fi facut o pauza de o tigara.dar intre timp s-au schimbat lucrurile.
am inceput sa fumez acum 7 ani.ajunsesem la 1 pachet pe zi lejer.uneori 2.apoi l-am cunoscut pe viitorul meu sot.e englez.la 2 ani m-am mutat in uk.aici tigarile sunt foarte scumpe.5 lire jumate/pachet.6 lire jumate in club/pub.
trebuie sa mentionez ca pe parcursul studentiei prioritatile mele erau iesitul in bar si fumatul atunci cand eram free.deci cheltuiam totul pe tigari,suc si cafea.
putinii banuti pe care mi-i dadeau parintii se duceau pe tigari.
din cauza asta nu aveam mai niciodata hainute la moda si chestii de astea.
de cum m-am mutat in uk am aflat cat mai mult despre campaniile anti fumat.le uram,nu le intelegeam si imi doream sa nu se mai discute despre asta.
mai pe scurt,asta vara m-am mutat aici definitiv.si locuind aici,putinii banuti pe care ii aveam nu erau de ajund pt fumat si toate celelate.am o pasiune pentru machiaj si aici am vazut atat de multe brand-uri…era k intr-un heaven.apoi hainute multe…cum nu sunt in ro.
asta m-a facut sama las.
am reusit cu ajutorul gumelor de mestecat nicorette.
si sunt fericita.mi-as fi dorit sa ma fi lasat acum ceva ani ca sa ma pot bucura de ceea ce am acum.
dupa ce m-am lasat am inceput sa fac shopping saptamanal.si sunt asa fericita…niciodata n-am avut atat de multe:D
iti doresc sa reusesti,BP pentru ca este o mare achievement,k sa zic asa.
bafta!
daca ai nevoie de sfaturi care pe mine m-au ajutat pentru a ma lasa anunta-ma si o sa iti spun tot:)
Nu sunt bune tigarile, dar nu stiu de ce trebuie fumate.
Fumez de peste 12 ani, am inceput din curiozitate si am realizat ca imi place efectul pe care il au tigarile asupra mea. De cand cu pachetele astea cu poze oribile, care apropos, sunt convins ca nu au nici o legatura cu fumatul, cel putin nu aia cu dintii si aia cu gatul, am incercat sa vad daca pot sa ma las. Concluzia a fost rapida si insotita de ture nebune prin casa: NU. Asa ca am incercat cu gma de mestecat. Si stii ce? Are gun gust infect, mai bine mesteci cauciuc de masina. IN plus, imediat dupa ce am terminat guma, mi-am aprins o tigara sa scap de gust si chiar am savurat fiecare fum. Dupa care am realizat ca nu e cazul sa ma las de fumat. Toti oamenii cu care intru in contact fumeaza, asa ca nu am sa-i am pe constiinta ca-i omor pasiv. In plus, cum spuneam mai sus, imi place la nebunie sa fumez, nu-mi fac rau (cel putin nu-l simt fizic si vizibil). Asa ca, in timp ce scriu acest comment si-mi fugaresc malamutul de alaska prin casa, savurez cea de-a 38 tigara Marlboro rosu SCURT si refuz sa ma gandesc la ce va fi sa fie.
Ehh…si eu am fumat 8-9 ani. am fost la doctor sa ma inscriu in programul ala national..iti da pastile si ajuta…bafta
Cumpara o narghilea si in loc de apa pune o tarie ceva. Eu asa am reusit sa ma las =)
@damaGe: am narghilea si chiar ma gandeam s-o folosesc in scopul asta, dar nu cu alcool, in niciun caz. giz. suna suspect rau.
Nu-ti recomand sa pui tarie in loc de apa in narghilea.
Nu ca ar fi suspect. Multi fac asta. Aburii de la alcool ti se duc in plamani si direct in sange, alcoolul nu mai e “filtrat” prin stomac si intestin. Adica te imbeti turta repede si nu-ti revii usor. Mai bine fumezi narghileaua in mod normal. Poti sa pui doua jumatati de lamaie in apa de la narghilea, au efect de limpezire a apei.
Am fumat 10 ani, de la 15 pana la 25. Cand aveam 25 de ani s-a nascut fetita mea; de atunci nu am mai pus tigara in gura. Desi au trecut eoni de atunci
, nu mi-a trecut dependenta! Imi este pofta de “just one drag” de cate ori vad pe cate cineva fumand, ma gandesc cu jind la tigari, imi doresc sa fumez din nou. Cu probabilitate de 100% voi fuma din nou, nu e “daca”, e “cand?”.
p.s. – fiica-mea are 14 ani. Asa ca “once a smoker, forever a smoker!”. Parafraza (tampita) dupa Dante: lasati orice speranta, voi care ati tras primul fum.
Hei Bad Pitzi ce dor mi-a fost de tine. Stiind ca nu mai vii decat dupa 1 mai, nici n-am mai deschis internetul. Eu am auzit ca pastilele alea ca sa te lasi de tutun sunt ingrozitor de rele la gust. Da tu de ce fumezi asa mult? Ai vreo problema? In afara de tulburarile tale cauzate de vederea pitzipoancelor, alta mai naspa? Ma gandesc ca fumezi de la nervi. Nu stiu, si eu mai fumez, dar acum n-am mai fumat de vreo luna. Asa sunt eu, cand toc un pachet la 2 zile (mai mult nu pot) cand nu mai aprind tigara cu lunile. Poate ai dependenta de tutun. Si ce daca? Eu am de cofeina. Fara 3-4 cafele pe zi nu-s om. Da chiar, ce motiv real ai ca sa te lasi de fumat?
din cate am inteles eu de la niste “specialisti”, narghileaua dauneaza mai mult plamanilor decat tigarile. E drept ca in rest nu contine atatea porcarii cate contin tigarile… asa ca trebuie sa-ti stabilesti prioritatile. ce vrei sa protejezi, plamanii sau restul?
Yellow, la toata lumea. Am dat si eu de postul asta intamplator.
M-am lasat de fumat dupa 10 ani de bagat in mine tutun la greu (winston red, sau dunhill international)tari ca dracu’.
M-au intrebat si doctorii daca nu vreau sa ma las de fumat, si foarte senin le raspundeam “Nu, imi place”.
Ei bine, am avut o mica raceala, cu temperatura, in pat, alea alea, si 2 zile chiar nu am putut sa fumez (m-am straduit, am insistat, dar la primul fum o stingeam).
Dupa cele doua zile, cand am inceput sa imi revin, am zis “Hai sa nu mai fumez”. Au trecut 1 an si 3 luni de cand nu mai fumez (26 februarie 2008 – ziua scrisa in calendar). Dar sa sti ca mai am multe tentatii. Si acu’ ma bate gandul. Cand am stat pe plaja(ultima oara ma prajeam si citeam si bagam tigari peste tigari), cand am fost la o nunta/botez (a fost cel mai groaznic), cand am fost la schi (acu’ un an pe teleschi pana ajungeam sus bagam o tigara). Cu cafeaua si cu berea a trecut usor (sunt mai usual stuff). Dar tot mai faci lucruri din astea mai “rare”, cum ar fi un concert Depeche, si iti amintesti ca ultima oara cand ai facut asa ceva fumai. Si atunci e tentatia cea mai mare.
welcome to the club. eu de doi ani zic in fiecare zi ca ma las. nu m-am lasat nici macar pentru o zi… dar le-am rarit ce-i drept. sa ma anunti si pe mine cand reusesti.
sigur nu-i gripa porcina,nu?
Si eu incerc de 2 ani sa las tigarile … In fiecare sambata ma hotarasc “gata , de luni nu mai fumez!!!” …aiurea …cred ca e vb de vointa , chestie care se pare ca-mi lipseste cu desavarsire
)
Hai sa-ti zic eu cum m-am lasat: A fost o seara grea. baut, fumat precum sarpele. mult mult. Cd m-am trezit, m-am simtit groaznic, mahmureala durere de gat & stuff. Si mi-am zis gata, pana aici. Si asta a fost tot.
Deci, iesi sambata rupe-te, da’ rau rau. F IMPORTANT: Fumeaaza 5 pachete de tigari, fumeaza o tigara dupa alta, fara pauza, cu cat mai multe cu atat mai bine.
A doua zi te vei simti oribil. si zici gata
Va trebui sa patentez metoda, si sa scriu o carte. (de fapt un flyer)
hope it helps
haha! cu narghilea am incercat sa ne lasam si eu si colega mea de apartament din vremea aia. ce a rezultat a fost ca abia asteptam sa ajungem acasa sa bagam o narghilea. si fumam narghilea de 2-3 pe zi.
) dar macar eram bucuroase ca “narghileaua n-o putem cara peste tot cu noi, macar nu fumam in statia de autobuz.” 
a, e misto narghileaua cu alcool, noi puneam vin in ea. dar nu te ajuta sa te lasi de fumat, ci doar sa fii putin euforic.
Pitzi draga si restul,
daca nu puteti, nu va lasati. Incercati sa reduceti cat mai mult consumul de tigari. Like 2-4 pe zi. Shi shi alea slabe….
eu asha fac…si ma simt mai putzin de-a-n pixu…
Va sarut!
Nu vreau sa fac pe doamna moralizatoare, insa bunicul meu a murit la 70 de ani, ca nu se putea lasa de alcool si tutun…Daca ar fi fost suficient de puternic shi de intelept, si acuma era cu noi.
Buna ,
La sfarsitul lunii fac 6 luni nu am mai fumat iar sotia 5. Amandoi avem vreo 10-15 ani de fumat la activ. Motivatia:
-senzatia de horn de wc in gat de dimineata, cancer pt mine
Si a fost brusc si cu dureri de cap, stomac, ameteli, nervi…..uitasem sa zic.
ce bine ca in clasa a 11-a, cand am avut o tentativa de fumat, m-a durut stomacul si nu m-am apucat! acuma vad ca n-am dileme de-astea ca voi.
chiar ca parca e AA meeting aici.
BP, daca chiar as fuma, argumentul cu o pereche de pantofi scumpi pe luna m-ar convinge din prima! Oricum, bafta sa va lasati toti!
Apropo,ce tigari fumezi? [conteaza intr-o oarecare masura,dar tre' sa recunosc ca mesajul asta l-am trimis doar ca sa debifez casuta cu notificarile in caz de mesaje noi...cred ca asta e singura metoda
) daca ma insel,lumineaza-ma]
Ieri noapte nu aveam somn si am iesit la 3 dimineata sa-mi iau tigari de la Non Stop…Bun, ajung la magazin si incep sa ma porcai in mintea mea (-Ce dracu, chiar asa am ajuns sa ies ca disperata din casa la ora asta sa-mi iau tigari…? Am cerut un pachet, am stat m-am mai gandit…in spatele meu un boschetar. Il intreb: Fumezi? -Da! Ia pachetu asta ii zic…Plamanu` ma certa, da` nu mai aveam incotro. Da-le dracu de tigari imi zic…gata ma las.
Concluzie…am ajuns acasa si m-am intors la magazin peste 2 min.
-Un pachet de tigari va rog…nu, mai bine 2! Vanzatoarea zambea…plamanu` imi multumea. Buna treaba!
P.S – Daca reusesti sa te lasi, mult succes!
Da’ desteapta de mine care s-a apucat de fumat in clasa a 9 a pentru ca il intalnise pe Fat Frumos din Lacrima care avea un fetish cu rujul de buze pe tigari?
@Vlad: metoda de care zici tu a fost singura metoda care a functionat la mine. Am bagat intr-o seara la greu, pana mi s-a facut rau, dupa care nu mi=au mai trebuit tigari.
Din pacate, dupa 2 ani de pauza, m-am reapucat
Ba da, poti!
Sunt 20 de luni de cand eu am renuntat la tigari, dupa 16 ani de “consecventa” intr-ale fumatului. Am renuntat pur si simplu, fara carti, fara tigari false, plasturi sau guma de mestecat. E adevarat ca in primele 2-3 saptamani de abstinenta era cat pe ce sa ajung “vedeta” la stirile de la ora 17, cu cateva crime la activ, insa au trecut si astea.
M-am lasat pentru ca asa am vrut eu. Nu am renuntat la indemnul altora si nici pentru ca mi se golea prea rapid portmoneul.
Asa ca… Deci, poti!
deci.. nici eu nu pot
deci gataaaaaaaa…ma las:))) am fumat ca scroafa zilele trecute si iar nu am voce si tusesc intr-un hal fara de hal…doamne…azi e luni…de azi ma las…si chiar o sa ma las…sper:) nu stiu ce ma fac weekendul asta…ca am planificata o excursie la Vegas..in cazinouri si cluburi…so..cred ca o sa fumez:))insa pana atunci ma las:)
btw..stii ca-i 7$ pachetul de tigari aici?:))cu tot cu taxe..pff..abia astept sa ma las sa-mi mai cumpar niste pantofi..ca m-am plictisit de nspe miile de perechi ce le am…ca si eu sunt obsedata de pantofi..
o sa te anunt daca m-am lasat cu adevarat sau nu:))
Buna,sunt Delilah si fumez de 3 ani.
**Buna,Delilah**
-De ce te-ai apucat de fumat?
-De proasta.
-Si de ce fumezi
-Pentru ca pot
-Si de ce nu incerci sa te lasi
-Pentru ca nu pot.
-Ai incercat macar?
-Nu.
-De ce?
-Tu ai incercat sa faci un backflip?
-Nu.
-Pentru ca stii ca nu poti.
-Si atunci de ce ai mai venit?
-Sa stiu ca mai exista si alti prosti ca mine
@Nazro: kent 4.
dupa 8 ani de fumat am ajuns si eu cam la un pachet juma’….m-as lasa doar din cauza banilor pe care-i cheltui.dar nici eu nu pot,nici cu toate cartile magice.mie chiar imi place sa fumez si nu concep anumite activitati fara acea tigara
am o curiozitate..care nu are legatura cu subiectul de fata:Ce muzica asculta bad pitzi?:>
Pitzi, ideea este după cum urmează:
1) Te laşi de fumat. Nu zici nimănui (decât la d-ul Pitzi, desigur) ca să nu facă ăştia miştoc de tine, respiri, bei apă când ai poftă de fumat (o să tai cărare-n parchet/gresie/etc. spre baie câteva zile, dar e de bine) şi în general zici “de abia am fumat” când cineva-ţi oferă o tentaţie albă. Nu e uşor, da’ nici imposibil. Economiseşti bani pt. Mexic bis la anu’ şi respiri mai uşor. Unde mai pui că nu mai puţi. “Puţi”;
2) Nu te laşi de fumat. Deoarece “carnea afumată nu se-mpute”. Asta şi pt. că-ţi place să tragi oxigen bun de Virginia-n tine. Ţigareta e liniştea ta (şi o companie plăcută când ai chef să vezi lumea… prin fum), de cancer (posibil, nu probabil) nu-ţi pasă, bani ai că eşti fat’ mare ş.a.m.d.
Ador truismele.
Spor!
te aprecieaz f mult, intru aproape zilnic pe blogul tau si pe piptzipoanca, insa nu imi place ceva la tine: zici ca ai feti…dar ce ai? Doar nu esti animal, sau asa te consideri?
foarte bun articolul.unul dintre cele mai bune pe care le-am citit in ultimul timp. si eu fumez destul de mult si m-am regasit lejer printre randurile tale, mai ales cand ai zis: “pot să mă las oricând dacă vreau, dar nu vreau pentru că-mi place”. eu cred ca pot sa ma las, sincer cred, dar nu vreau. cum as putea sa ma las cand vine sesiunea si n-am facut niciun proiect??
app insanatosire grabnica!
Am inceput sa cred si eu in sloganul “Nu exista nu pot, ci numai nu vreau!” Nici eu nu credeam ca pot, dar am reusit… si nu cu NU MAI FUMEZ IN VIATA MEA, ci mi-am propus sa NU FUMEZ AZI. Numai azi… poate o sa fumez maine o tigara.. si tot asa… e mai bine de o luna. E drept ca banii ramasi in portofel i-am cheltuit pe ciocolata (moaaama cata ciocolata am mancat intr-o luna si un pic…), dar am uitat de tigari… si asta dupa 12 ani de fumat…
.
Cafeaua are un gust atat de bun fara tigara langa
Bafta multa!
nimeni nu s-a lasat de tigari din pura vointa,majoritatea s-a lasat ca le-a zis doctorul ca mor daca mai fumeaza sau nu au mai avut bani de tigari
Sa-ti explic ca Mister nu fumeaza si-mi zice acum 1 saptamana: “ba, da’ urat mai mirosi de la tigarile astea!”
Fuck! M-a luat capu’!
Eu: Vrei sa nu mai fumez? (ce intrebare cretina)
El: Pai nu crezi ca ar fi cazul?
Eu: Da, ar cam fi.
Si acum, ce crezi? Stam cu laptop-urile la mine pe terasa si descarcam filme si muzica si mie-mi vine sa fumez grav.
Da’ nu mai fumez cu el. Bad, bad move!
Poti,dar nu vrei!!! M-am lasat acum 3 sapt de fumat dupa 14 ani de zile. Eu de ce pot, tu ce nu poti? aaaa ? ;;)
PACO a spus pe 12 May 2009 la 10:11 am
nimeni nu s-a lasat de tigari din pura vointa,majoritatea s-a lasat ca le-a zis doctorul ca mor daca mai fumeaza sau nu au mai avut bani de tigari
Aberezi frate, mie nu mi-a zis nimeni nimic, e vorba de vointa si atat.
Apropo BadP, intr-o vineri m-am lasat de fumat pe la 5, dar inainte de toate mi-am luat ramas bun fumand un trabuc singur in casa.
E greu primele zile, apoi e flore la ureche, ai sa te faci cat fulga in 3 4 sapt
)
Bunicul a murit ieri din cauza tigarilor. Inima. 72 de ani. Si ca el sint multi , desi a zis doctorul, nu fuma, el baga, ca deh, la fel ca tine, nu putea sa se lase. Unii poate au noroc si o duc mai mult in stilul asta. Al meu nu.
Unde a disparut Bad pitzi? Cine a rapit-o?
Hai no, mai scrie, pt ca ne facem griji…
oh, doamne, ce de comentarii.

) Nu ma tenteaza deloc sa ma apuc de fumat. In fine. Maica-mea, fuma de vreo 20j` de ani. Si tot zicea ca se lasa, ca se lasa, ca etc, etc. Bla, Bla. Partea tare e ca ea chiar a reusit sa se lase, dar intr`un mod ciudat si chiar comic. O luase razna cu feng suiuri, pana mea, ea stie mai bine, mancare sanatoasa, sport, tra la la. Si se duce ea la un doctor din oras, care i-a dat niste tinctura de nu stiu ce. :-j A facut mama tratamentul, dar cum e masochista, a luat doza dubla ” ca sa fie sigura “. Dupa treaba asta, plangea langa scrumiera
) ca nu mai simtea mirosul de tigara si de fiecare data cand isi lua pauza la lucru o lua agonia ca nu vedea niciun rost in a pauza, ca doar deh.. tigarea era de fapt pauza. Dimineata, ce sa mai zic.. ziceai ca e lovita de strechii.. Nici cafea nu a mai baut o perioada.
ma, eu nu sunt fumatoare, m-am prostit de cateva ori cu ceva slims mentolate, dar na.. asa, de fason cu o nebuna
Ma si chestia e ca de 3 ani de cand s-a lasat de fumat, pot sa spun ca arata exceptional. A intinerit, are tenul mai sanatos, e de-a dreptul frumoasa.
Am ramas uimita cand am vazut schimbarile.
Dar a fost un monstru in perioada tratamentului.
8-|
Deci, nicorette suge si alte tampenii de pastile la fel. Dar ca sa te lasi, trebuie sa si vrei.
Good luck.
Btw, eu cred ca o pereche de pantofi pe luna ar merge mai bine decat sa arunci banii ca sa`ti nenorocesti plamanii.
Tocmai esti data la ProTv la Happy Hour:)).adica siteu’.Si scria pitzipoancE.org.si imi venea sa sun de nerviX(.Dar au corectat acum:D.Sa ne traiesti:X
Esti la Maruta in minutu’ asta! Ma rog, cateva fete de pe site-u tau sunt.
Cheers!;)
@SilviaSF
“nu stiu ce ma fac weekendul asta…ca am planificata o excursie la Vegas..in cazinouri si cluburi…so..cred ca o sa fumez:))insa pana atunci ma las:)
btw..stii ca-i 7$ pachetul de tigari aici?:))cu tot cu taxe..pff..abia astept sa ma las sa-mi mai cumpar niste pantofi..ca m-am plictisit de nspe miile de perechi ce le am…ca si eu sunt obsedata de pantofi..”
Cam suferi de tine, asa-i ???
cica knetul de dependenta mai rau ca alte tigari. si sunt mult mai nocive. in alte tari kentul a fost interzis…
iar tigarile light sunt si ele mai toxice decat alea normale…
la mine e ciudat ca fumez un pachet, un pachet jumate pe zi, apoi am zile cand stau doar cu ai mei cu care nu fumez si pot sa nu fumez deloc 2-3 zile fara sa mor de dorinta…dar in restul timpului, cand pot sa fumez, fumez fara sa ma pot abtine oricat as incerca:(
@Andrei: îmi pare rău, sincere condoleanțe.
Multa sanatate mamei tale!
Stiu ca ai comments off la post-ul de azi, dar o sa-ti zic totusi multa sanatate pt. mama ta…are vreo legatura cu post-ul acela in care ne spuneai ca cineva drag are cancer?
chiar daca ai oprit com asta nu ma impiedica sa dau aici com poti sa nu il publici.
ii doresc sanatae multa si tie multa putere.
si ai credinta in dumnezeu, mama ta va fi bine. ma voi ruga pentru voi chiar daca nu e un obicei pe care il fac prea des.
stiu si inteleg prin ce treci.
@Mirunika: mulțumesc frumos. nu, persoana dragă era sora mamei, care de altfel s-a recuperat cu bine.
@VALENTINA: mulțumesc mult.
O sa spun totusi..e dreptul tau sa aprobi sau nu comentariul.Multa,multa sanatate mamei tale,si ma bucur f mult pentru matusa ta.
Sa ai grija de mama ta,si pofta mare la supa de legume !
Recuperare rapida
Insanatosire grabnica pentru mama ta, multa sanatate, si tie multa putere sa fii alaturi de ea.
Multa sanatate mamei tale, incearca sa ii stai alaturi cat mai mult cu putinta si sa ii dai curaj. Stiu din experienta ca este un moment absolut ingrozitor, singura solutie este sa fii tare, doar asa o pot ajuta efectiv.
BadPitzi nu te lasa de fumat ca te faci cat un bloc!
)
Capu’ sus, Pitzi. Si insanatosire grabnica pentru mama. Nu te mai panica, doctorii trebuie sa se acopere de hirtii, asa e procedura, nu inseamna ca e ceva de netrecut.
Ah, si-am uitat sa-ti zic. Atita vreme cit doctorul nu-ti e prieten nu astepta sa vina sa te linisteasca cum ca asta e procedura. Din cauza meseriei si-a nenorocirilor pe care le vad zilnic “specia” asta e un pic mai rece si dezumanizata, ii cam doare-n pix de fineturi
Uff.. multa sanatate.. Eu am stat cu mama acum cativa ani aproape o saptamana, sau mai mult, internata (am dat carute de bani in stanga si-n dreapta ca sa ma lase sa dorm cu ea in salon dupa reanimare, dar s-a meritat, janghinoasele alea care tipau la toata lumea cu noi se purtau ok!).. operatie.. fibrom uterin, dar nasol, ajunsese in ultimul hal, se speriase si doctorul, .. o spaima paralizanta cum n-am mai avut in viata mea.. ma trec fiorii doar cand imi aduc aminte… S-a recuperat extraordinar de bine, acum totul e dat uitarii..
Sper sa treceti si voi cu bine!
hey, nu stiu cat o sa conteze pt tine cuvintele mele dar sa stii ca ce nu poate face omul poate face Dumnezeu asa ca orice ar zice doctorii iti ramane o speranta…sper sa se faca mamica ta bine…iti promit ca eu o sa ma rog pt ea.oricum tu sa fii tare,daca o sa vada ca esti slaba si speriata o sa ii fie greu.te pup
Pitzi , multa sanatate mamei tale si stai cu ea in continuare, alaturi de ea.
De multe ori ma intreb : oare eu voi putea face la un moment dat tot ce a facut mama mea pentru mine? Oare eu voi putea sa mut muntii din loc pentru copiii mei asa cum face mama pentru mine? Oare am sa intru pe geam pentru copii mei atunci cand sunt data afara pe usa asa cum face mama mea?
Oare am sa am rog in genunchi, plangand, ca durerea copiilor mei sa fie durerea mea asa cum face mama?
Fii tare PITZI, o sa fie bine..
Dumnezeu sa ajute toti oamenii bolnavi!
Cred ca trebuie sa gasesti o motivatie mai importanta decat ce ti se spune. Ca e periculos, o stim cu totii sau ca te poti imbonavi, ideea e sa vrei cu adevarat sa te lasi. Eu fumam de 2 ani cand m-am lasat. Nu am mai pus tigara in gura de 1 an si jumatate dar nu este zi in care sa nu-mi doresc asta
capu` sus bp >:D<
multa sanatate iti dorim tie si mamicii tale.
Cancer faringian iti spune ceva… Search Google… specific fumatorilor cu dureri in gat
buna!si eu fumez…sunt 12ani de-atunci.am inceput cu o minunata tigare ,,winston,,.sincer,nu m-am straduit sa ma las,in toti acesti ani am schimbat tigarile,fumez kent argintiu nanotek,km 15tigari pe zi.motivatie sa ma las?nu am gasit.de imbolnavit ,ne imbolnavim toti,de murit, murim toti…sa ma las?nu am incerkt.am avut perioade cand mi-a fost rau,da’ nu de la tigari.poate cand ma voi hotari sa fac un copil,fac o pauza pentru sanatatea lu si de-o fi sa nu ma reapuc ok,de nu… tot inainte!