Să mișcăm și noi țara asta din loc. Mai cu talent așea.
13 August 2009
Mă simt un pic cretină și simt nevoia să fac glume proaste și neînțelese. Și dacă tot mă simt așa aș vrea să profit de ocazie. A trecut de mult vremea când aruncam cu pungi cu apă de la geam și provocam accidente. Provocam accidente pentru că aruncam fix pe mașini, eventual cabrio. Sau pe scutere, motoare, motociclete. M-am potolit din cauza unui cretin cu un motor care s-a enervat așa tare încât a stat juma de zi în fața casei să prindă făptașul. Omu’ chiar n-avea treabă deloc, da’ deloc. D’aia nu ne merge economia frățioare, că se mai găsește câte un pierde vară din ăsta care nu face nimic toată ziua decât să se plimbe cu motoru’ și să-i cășune pe copii tembeli. Niște frustrați. Oricum, m-am calmat de vreo 10 ani. Da’ n-a trecut cam mult?
Mă gândeam să fac un bine omenirii și să terorizez moșii și babele. Second gând, doar babele. Moșii-s de treabă. Bărbații în general de fapt inspiră milă. Sunt cuminți ei de felu’ lor și deloc cicălitori, ceea ce nu putem spune despre muieri. Babele tre’ chilărite. Mai puțin mamai-mea. Ok, fie, și mamaile voastre…dacă tot citiți și sunteți de față. Babele de genu’ ăsta. Astea au trăit destul, mie una mi-e foarte clar că nu-și mai doresc să facă umbră pământului degeaba. Probabil că încă nu realizează asta da’ asta e, unii sunt senili, tre’ să aibă încredere în noi. A, excludem bătrânii care locuiesc la țară. Ăia sunt oameni. Au parceluța lor, nu incomodează pe nimeni, muncesc, se culcă devreme. Vorbim de ăștia de prin orașe care nu se simt naibii să se retragă și să lase orașu’ să respire și altceva decât bășinile lor. Noi suntem viitorul, tre’ să ne impunem. Dacă aș fi primar i-aș forța să treacă pe roșu pe trecerea de pietoni. Da’ cum nu sunt, tre’ să fac pe copilul cretin.
Deci serios vorbind, de ce căcat să mă abțin io din a mă fute fără prezervativ, anticonceptionale și alte prostii din astea? Natalitatea este în creștere, e grav, pământul e suprapopulat și toți lătrăii ne îndeamnă să facem sex protejat să nu turnăm plozi. Cică așa salvăm omenirea. Nu frate, omorâți bătrânii în puii mei! Așa salvăm omenirea, să moară babacii. Căcat, numai eu sunt realistă și-mi dau seama că sunt inutili? Lăsați sentimentalismele deoparte, pă bune, ia ziceți voi cât de productiv e un moș? Nu e. Sau o babă? Nu. Ce fac ei toată ziua? Se cacă pe ei, se pișă pe ei, se plimbă ca bezmeticii la piață de 5 ori pe zi și aglomerează mijloacele de transport în comun. Se plâng că viața e greu și nu-și permit aia, aia și ailaltă. Dacă ai 10 apartamente cu babaci pe scară, ai căcat-o. Nu tu interfon, nu tu ușă nouă, nu tu zugrăvit, nu tu acoperiș reparat. Da miros de sărmăluțe stătute, da plante puse în jumătăți de cutii Dufa pe scară (să fie frumos), da miros de mortăciune (de la ei, pariu), da telefoane la poliție că te-ai bășit și s-a auzit pân’ la ei. Vă zic, o diaree nu poți să ai din cauza lor. Ba mai mult, din cauza lor că pun botu’ la un chil de ulei și unu de zahăr avem de-a face cu oameni ca ăla de-a inventat conjugarea la ‘a fi’. No, cred că v-am explicat destul.
Prin urmare o să începem procedura cu vecina mea care-a fost curvă în tinerețe, tanti Nuți. Tanti Nuți și-a rupt păsărica cu italieni, greci și arabi prin anii 60. Acu’ și-a cusut-o înapoi și din greșeală și-a pus și niște oo, n-ați văzut babă cu coaie mai mari. Cum este ilegal să omori oameni, fie ei și inutili precum specimenele astea, tre’ să găsesc o modalitate s-o pun cu botu’ pe labe, legală ofcors. Sugestii? N-am lift, că sigur îl stricam cu ea înauntru până acu’.

“pe copIII tembeli”…
@Sabrina Este copii cu 2 i pentru că nu am vrut să articulez. Mai citește odată să vezi că-ți iese.
un cacat pe clanta usii?:D
noh…prea pueril. plus că…poate stau io cu căcatul în gură în scris, da în mână real? no way!
Bunu’ meu a fost medic militar si era mega tare. A facut cancer pulmonar, l’a dus pe picioare juma de an si s’a dus sarmanu acu cateva luni(imi dadea la bani pe ascuns de ma stricam).
Buna’mea e la 70 de ani cu blugi, fumeaza ca turca si bea bere “ca sa ma relaxez”(am inchis citatul). Stie sa zica: naspa, uaireles si figurante.
Astia’s ai mei, nu vreau sa plictisesc.
DAR!!!! Babele de genu “ALA” are pissing pe off.
Advice: nu tre sa le faci rau, doar o praji cu dulcolax maruntit si scapi de gura ei.(A nu se intelege ca doresc raul cuiva).
Sanatate!!
P.S: Soramea, acu cativa ani, inainte sa se tireze din tara, vroia sa ii puna lu’ buna’mea(aia rea, ca am doua:una buna si una rea) ciupercute(din alea, da) in mancare, sa o tripeze si sa o faca buni cuminte care face papa si tricoteaza. N’a mai facut’o.
Desi nu e o idee rea, nu?
Da’ trec pe rosu, cu gramezile..
Atunci e “sa casune copii tembeli”.Nu mi se pare ca merge prepozitia “pe” cu substantiv nearticulat.Dar in fine…e blogul tau te exprimi cum doresti.Asta am inteles si eu:)
Si btw:e “mai citeste o data”.ca e numeral:D.Scuze,da’ nu ma pot abtine:))
Nu esti pe treaba ta
da’ ce-ai cu tanti Nuti, ca n-ai detaliat. Zi-ne si noua ce ti-a facut 
Varsa si tu niste ulei pe scara, poti sa mai arunci si niste bilute
o sa fie un fel de selectie naturala, doar cei cu cap scapa 
Un film porno cu sonoru la maxim? Asta daca sunteti perete-n perete. Si fa cumva sa nu auda si altii, doar ea, pt. ca atunci cand povesteste, sa creada lumea c-a visat
Impinge-o pe scari si intreab-o de ce alearga,dar sa nu o opresti.
pilm forno nu. eventual o rupere reală şi cocrenctă de nori la tine-n pat sau aiurea p’în casă, cu o bandă cu aplauze şî ovaţii dată la maxim. mulmaiamuzamt.
asta aşa, de dixtracţie. şi dupe aia, să te duci să le ceri scuze, le zici că era meci la televizor şi au venit nişte amici să-l vadă.
asta aşa, tot de dizgtrancţie.
‘nrest, particular, cumpăr bătrân, an de fabricaţie maxim 1945, peste 1,000,000 de kilometri de circumvoluţii în cutia creeraşului, dacă se poate, dorezc de la primul proprietar, excluz agenţii. detalii la TEL, FAX, TWT, EMA, MES.
parcă-s companii cotate la bursă.
Eu de o saptamana m am mutat in Belgia iar aici mosulanii si babele sunt foarte de viata si au niste pensii de te lasa picioarele, stau toata ziua la terase, se plimba cu bicicletele la greu chiar daca au 80 90 de ani, fumeaza trabuc. Au astia o viata aici de iti vine sa imbatranesti mai repede. Sunt foarte emancipati si nu cred ca mai are rost sa zic ceva de civilizatie. Sunt prezenti la toate festurile ( petreceri) si o ard cu bautura la greu.
pui la ora 3.30 a.m.fix boxa orientata spre apartamentul ei cu o muzica vesela, frumoasa, saltareata gen TOOL, cannibal corpse sau my fav COLOSSEUM
http://www.youtube.com/watch?v=OD3ZJrMzSpw
@Cougar
lolz, m-am gandit si io la the real thing, da’ na, unele suntem pe silent, daca-ar trebui sa fac ca alea din filme m-as sparge de ras.
Sabrina,e clar, problema ta e cu verbul a casuna; nu-i nimic, nu-i rusine sa nu stii, e rusine sa nu folosesti dexul.
BP, problema ta e si mai simpla, trebuie sa o bati cu armele ei. Ce e cel mai enervant la batranice? Ca par neajutorate si simpatice, cand de fapt sunt niste scorpii. Asa ca tot ce trebuie sa faci e sa fii si tu simpatica, asta o va deruta, trebuie sa zici ca ea si sa faci ca tine, cand face scandal pentru cine stie ce-ai facut, sa iti ceri scuze, ca nu te costa, iar data viitoare sa faci mai rau. Cand pari a fi politicos, nu are nimeni ce sa-ti faca si in plus il enervezi pe celalalt la culme.
Tanti Nuți face mici în fața casei, pe trotuar. Și pește. Și orice se poate pune pe grătar. BEAT THAT!
O prietena avea o baba de genu in bloc si intr-o noapte i-a lipit usa cu spuma. Incearca si tu.
Eu am pe scara niste babaciuni ce hranesc pisicile din fata blocului, care se inmultesc in nestire (cred ca acum sunt cel putin 10) si care se caca in scara (normal ca nu avem interfon si usa ce sta inchisa ca nu se poate pe scara mea). Ma enerveza cand trec pe langa ele si le salut si raspund cu juma’ de gura si cu nasu’ pe sus. Pe langa asta stau pe banca in fata blocului in fiecare zi si inspecteaza cine intra, cine iese din bloc…Deci, da iti dau dreptate. Sunt Multi si de treaba, bunica-mea e bestiala, mai sunt niste neni foarte misto, glumeti si toate cele..
Niste episoade de CSI credca ar rezolva situatia
)
Postul asta este o aberatie. Babele trebuie chilarite, mai putin a ta, cum dracu. Eu am avut si bunici “rai” si bunici “buni” da` cert este ca nu le doream moartea. Si nici la babele din bloc sau alea care imi dau coate prin autobuz.
Ideea ta este ca cei batrani nu sunt productivi. Dar te intreb…bunicii tai sunt ?
BP, zau, fara suparare, da’ Sabrina de mai sus are dreptate cu corecturile respective si nu cred ca le-a facut vrand sa fie ironica sau sa te arate cu degetul.
Asa cum ne-ai obisnuit, esti cam dura in anumite privinte. Ok, mosii nu-s productivi, am si eu bunica+bunica vitrega bolnave care depind de altii si ii chinuie astfel zilnic, ma numar printre oamenii (putini?!) care isi doresc sa moara pe la 55-58 ani pentru ca nu vreau sa ma chinui si nici sa chinui pe cineva, insa e cam prea de tot sa afirmi ca ar trebui impuscati toti babalacii.
Si ca sa-mi iau tot tacamul de “Hai sictir” de la tine: mi se pare mie sau il promovam pe Zoso in ultimul timp? Sta prost cu cifrele legate de trafic?
“Se cacă pe ei, se pișă pe ei, se plimbă ca bezmeticii la piață de 5 ori pe zi și aglomerează mijloacele de transport în comun.” Deci chiar nu pot sa ma abtin, daca doamne fereste ajungi si tu asa, sa te pisi pe tine la propriu?
Sa intelegem BP ca tu de pe la o varsta incolo nu intentionezi sa ne mai tii companie?
@Mirunika este croasnic dacă eşti pe silent. trepuie să fii pătută.
that, or the remote control has small batteries.
Nu stie nimeni rima pentru tanti Nuti? =)) Nuti, spaima putii.(cinste vecinului meu care e un babac de gasca).
@Ioana:what is your problem,honey?Crezi ca esti interesanta daca te bagi ca musca in fundul vacii?Back off !!!sau marsh(in limbajul acestui blog)
O sa-ti lipseasca cu certitudine atunci cand o sa-ntinda copita…asa ca mai bine vezi partea buna: e un personaj, pe care ai avut norocul sa-l cunosti si despre care sa povestesti.
Sper doar sa nu ajungi si tu cand o sa fii mamaie una dintr-aia care se bese la fiecare pas si in urma careia se stramba toti copchiii
Du-te si intreab-o daca nu are nevoie de ajutor, ca tu duci berea si muzikia. Si baga niste muzikie de-aia ce zicea karmapolice mai sus
are buna mea o prietena. tanti viorica. e dusa la modul ca a petrecut cateva sejururi la “baietii veseli”. are copil in state. care ar vrea sa o ia acolo la el si sa o bage in ceva azil din ala de-a lor. ii da bani. are si ea destui bani.
dar nuu….femeia asta din nefericire sta si foarte aproape de noi. si cand mi-e lumea mai draga la ore gen 9 dimineata sau 6 dupa masa, suna la telefon sau la usa. cu diferite pretexte. si bunica mea e o fiinta draguta si de treaba si ii e mila de fiinta asta. dintre fazele tari mentionez ca are 3 tensiometre, dar tot mai vine sa isi masoare tensiunea la bunica mea. pe langa problemele de la mansarda, mai are vreo 3-4 probleme inventate permanent. nu moare de foame, nu o dor foarte multe, atata tot ca ar fi frumos sa isi ia medicamentele prescrise de medicii de la psihiatrie. ca s-a internat voluntar. dar nu…. ea ne toaca noua nervii.
si pot continua pana poimarti.
stiu! stiu! invita-te la peste si musca din toate feliile. mesteca cu gura deschisa.
stiu o babuta care se temea de vraji, farmece & co. da teribil. si niste pici i-au legat o sforicica rosie de cleanta. OMG, a chemat baba tot clanu de vrajitoare si-au facut la slujbe, slujbite, descantece si anti-blesteme pentru cacata aia de atza ca i-au ocupat tot timpu liber vreo saptamana.
sauuuu fiti Peg si Al Bundy.
imi cer scuze, ba sabrina, facusem un pariu cu BP. eu am zis ca uneori e pacat sa il lasi pe om sa moara prost, ea a zis ca nu e. uite, acuma din cauza ta ii sunt datoare.
Parca locuiai la casa iar la bloc nu vroiai sa servesti vreodata… Sau reciti din imaginatie acum?
mie mi-a fost mila de batrani de cand ma stiu. am bunici de 85 de ani per bucata pe care ii iubesc, si am facut mereu comparatii. insa…..(a big hairy but(t) ), sunt specimene de batrani carora le doresc sa reapara Stalin si sa-i ia la o excursie pana in Siberia. Vecina de la 3. o baba ursuza si tot timpul vopsita.
anul 2009…alaltaieri mai precis. s-a stricat yala de la bloc. ca noi inca avem interfon simplu si cheie din aia veche. adica 50% din locatari nu mai pot intra cu cheia. daca nu e nimeni acasa sa raspunda la interfon, ne strangem in fata blocului la o sueta. ora 23..ies cu cainele afara la o tura de bloc. pun o piatra la usa sa nu se inchida…fac 2 pasi si se inchide usa in spatele meu. baba dincolo de usa: Usa asta e facuta ca sa stea inchisa. huuoooooo istericooooo!!!!! la 11 noaptea eu raman afara? a zis ca nu o intereseaza ca ea nu vrea sa intre golanii in bloc.
eu zic sa afli nr de tel al vecinei tale, sa iei o cartela de tel public(daca mai gasesti)si cand iesi in oras sa o suni. la ore fenomenale. slow but sure torture makes is worth it. 
ahhh..d-asta-mi esti? buuuuun..dau tura cu cainele. mai lunga decat de obicei. la 12 m-am intors. la baba intuneric bezna. si m-am apucat sa sun la interfon stiind ca nu are posibilitatea sa il dea pe “mute”. si sun ..si sun…si sun….si mi-a deschis. m-a prins azi de dimineatza afara sa imi spuna ca sunt nesimtita. asa…si?????? de ce ea sa doarma linistita si eu cu nervii mancati? macar m-am racorit.
e prima data cand comentez zici desi citesc de f mult timp. Incerc sa cred ca a fost doar o rabufnire nervoasa creeata de grataru’ lu’ Nutzi caci altfel nu imi pot imagina ce te-ar fi putut face sa cobori atat de jos. Pareai genul care critica subtil si care loveste cavalereste dar vad ca ai tot mai multe posturi despre copii retardati si babe nefolositoare. Sunt de acord ca unii dintre ei pot fi extrem (dar extrem)de enervanti insa nu intr-atat incat sa nu-i poti macar ignora. Batranetea, senilitatea sau ”luatul pe miriste” nu si-l alege nimeni, intervine de la sine cu varsta. Oamenii aia au muncit 40 de ani fara masina de serviciu, fara AC vara, fara livrare la domiciliu, fara masina de spalat automata si au spalat la mana scutece murdare de cacat ale celor copiilor retardati ca noi.Eu zic mai intai sa dispara din aglomeratie cei tineri care freaca pula fara sa isi caute de munca, cei tineri care chiulesc de la ore ca sa ”faca caterinca” in autobuz, hotii de buzunare(tot tineri), aia care asculta in 313 manele la telefon, aia tot tineri fac 3 copii ca sa le ia alocatia…..si daca tot nu se va rarefia aerul…ok atunci sa ,mai inlaturam si din pensionari. PS. Te rog nu raspunde la asta, vreau sa-mi imaginez ca a fost primita cum trebuie.
Bad Pitzi ! merg cu tine la killerit de babe si moshi !Astia colcaie de egoism, eu am o laba la babe cum nu ai vazut ! 2 matusi si 2 bunici ! barbatii lor, toti morti ! Sfat : daca ai posibilitatea sa intri in habitatul babaciunii incepi prin a schimba locul lucrurilor in casa, ai succes garantat! Nu-ti mai iese din casa tanti Nuti circa 5 zile.
Prima faza care o poti face :
1- mergi la cimitir , vorbesti cu aia care lucreaza acolo.Le ceri o coroana veche . pe care oricum ei o aruncau.
2- cu schotch american, de ala gri care tine bine lipeste coroana pe usa babei !!!
Va muti o perioada, GARANTAT , babele oricit ar fi de a-drequ’ sint superstitioase.
A doua :
iei un set de mingi de ping-pong , le dai foc si i le arunci in balcon , daca usa de la balcon e deschisa si tu poti arunca ceva la ea in balcon.
A treia :
SIMPLU , Poxipol in gaura de la yala , prepari amestecul la tine , si apoi cu o spatula de pictor ii umpli yala.
A patra :
Un maidanez legat de clantza babei , atentie , lesa sa fie foarte scurta.
A cincea :
Asta costa . Ia de la un student medicinist care termina faculta un craniu si pune-l agatzat de clantza ca un breloc.
Ar mai fi o gramada , dar tre vazut cu ce te ajuta terenul.
Oricum fa cite una din astea pe saptamina , si se linisteste.
Eu am ceva cu babele care merg cu mijlocul de transport in comun … exact cum spuneai , isi aleg dintr-un motiv nestiut de nimeni piata din partea cealalta a bucurestiului , in timpul zilei , cand e cel mai cald , si vin si te imping cu sacosele cu ceapa si ce o mai mirosi ( pe langa transpiratia lor de la menopauza )ca sa le cedezi locul . deja eu am o poezie care le-o spun tuturor in situatia asta : ” eu sunt in timpul jobului , muncesc ca sa ajung sa imi permit ce aveti voi in sacosa si luati pe pensiile venite acasa . Sunteti batrani? voi la varsta noastra nu stiati ce era munca in facultate , si aveati si locul asigurat dupa ce terminati , noi tre sa ne luptam cu amandoua … si in primul rand , voi primiti abonamentele gratuite , noi le platim…! ” si cu asta le inchid gura
..si urmatoarele babe care nu le suport , cele din blocul meu , stau la parter si cum tin geamul deschis , se face o liniste pe scara din fata blocului care e langa geamul meu , numai numai or auzi o barfa … X(
fao baba
asta ii deranjeaza cel mai mult
zii ca este un cadavru miscator si ca iti ia aerul
câte bordee, atâtea obicee.
howgh.
Adevaru’ ca mai ales babele’s duse rau,iar exemple putem da multe,nush incearca sa o ignori, in fond si tu vei ajunge (probabil),baba,iar cand o sa-l injuri pe un putzoi de mama in limbaj caracteristic,vei descoperi aceleasi sentimente pe care le ai tu acum…Bafta la chilarit
Plateste cate un aurolac pe zi sa se cace la ea in fata usii. Poate moare de inima rea…
un soarece in casa si se rezolva elegant. va avea probleme cu stresul si cu nedormitul. reteta garantata
Oricand o poti impinge pe scari.
5 ron = 2 copchii ai naibii, pusi sa bata mingea in usa ei timp de jumate de ora – o ora/zi. Intr-o luna se muta. Mastercard. Priceless
Ai grija poate iti citeste tanti Nuti blogu si o sa-ti faca viata muuuuult mai placuta ! =))
Epic one, nu ?
B.P.intrebare: ce ai sa faci tu cand vei deveni batrana si scorpie? si altii o sa gandeasca asa despre tine? si fara abureli de genul eu nu o sa fiu asa! hai sa iti spun si de ce… dupa o anumita varsta creierul nu mai functioneaza la fel ca in tinerete: slabeste, se atrofiaza,cum vrei sa ii spui.:) Si da o sa incepi sa faci multe lucruri aiurea dar care tie iti vor parea normale la 80 de ani.
Nu zic exista babe al naibii de enervante care merita batute dar deh ma gandesc si ele au fost odata tinere si probabil nu isi doreau sa ajunga asa dar pana la urma e inevitabil. Asa ca zambeste si fii politicoasa, nu le baga in seama, treci mai departe oricum nu mai au mult de trait.
nu se muta la tara ptr ca nu le place munca , pentru ca ei sunt ” tarani de oras ” , de acord urasc babele poate chiar mai mult decat tine si fitele de baba, care crede’ma exista … CA ASA VOR ELE… nu inteleg de ce sa preferi sa stai in bloc toata ziua decat sa te muti la o curticica draguta , adaca ar pleca mossii prob piata imobiliara ar fi invadata de oferte si ar mai scadea si preturile asa ca de ce sa faca ei un bine , sa mearga la tara unde e necesar un minim de munca si sa nu stea in bloc , sa ast aceesi imputita de pensie si sa se plimbe pe gratis cu RATB …nu nu…ei nu platesc desele plimbari inutile , dar studentii…o iau in bot cand merg la examene ca nu au abonament…daca te bagi la genocid eu vreau sa fiu mana ta dreapta…in the killing kind of way
…mi’am varsat nadufu..:))
Scumpo .. te-a lasat barbatu’ cu ochii in soare si acum nu ai ce face decat sa te iei de babaciuni? Las-o balta …
aaaa…de ce nu pui si tu niste poze?…
@daldreaku’ ahahahahahahahahaha. erai ironic, nu?
bai, astia care luati apararea batranilor cretini, omul imbatraneste asa cum a fost toata viata. daca toata viata ai fost un barfitor prost si guraliv, la 80 de ani tot asa vei fi. iar daca ai fost un om pe treaba lui si prietenos, ma indoiesc ca vei ajunge un senil care fura prunele copiilor (aici excludem Alzheimer si alte boli tragice).
sa nu mai vorbim de faptu ca unii batrani vor medalii ca “noi sunthem phensionhaaaarrri!!!” si se iau dupa vorba aia ca intelepciunea vine cu varsta, foarte falsa de altfel.
si pariu ca bad pitzi nu ajunge baba senila?
la fel cum, pariu, tanti nuti facea gratare exact asa si la 15, si la 25 si la 40 de ani, de asta le face si acuma.
Oameni buni, eu nu inteleg de ce comentati daca nu va place postul.. Va obliga cineva sa cititi acest blog, sau n-am inteles.. Pe cei care detin blog si critica alti bloggeri ii inteleg, unii nu se suporta, altii colcaie de invidie, sunt multe motive sa comenteze.. Dar nici ei nu sunt obligati sa citeasca..spun asta pt ca din comentarii reiese ca ati fost siliti sa cititi si acum va e scarba de nu mai puteti.. “mama, mama ce ai putut sa spui”, dar atata timp cat e blogul ei, poate sa scrie ce vrea posteriorul ei pe el. Fiecare cu ideile lui. Dar sunt si mai surprinsa cand vad ca unii o citesc pe BP “de mult timp” si nici macar nu si-au facut o idee despre felul ei de a fi, conceptiile si felul de a scrie..
Din ultimele posturi(macar), nu v-ati dat seama ca are acel strop de egoism, pe care cu totii il avem ca oameni si ca e foarte ironica(intr-un mod amuzant)? Asta face ca blogul ei sa fie citit, fiindca are un scris aparte, unii sunt de acord cu el, altii nu..
Aaaa.. si ioana, multumesc, m-ai facut sa rad cu ultimul comentariu
)))) GG!
@emma : uiti ca bad pitzi nu suporta plozii =)) selnila nu stiu daca ajunge, da’ de furat prunele… mai stii ?!…
)
acum vad ca ai cititori destul de destepti.. oricum mai destepti decat cei de pe pitzipoanca
Daca vrei sa te razbuni, vezi guma de mestecat pe gaura cheii.. bat de chibrit cu superglue pe gaura cheii sau tot felu de obiecte lipite pe usa cu superglue.
Daca o prinzi intre 4 ochi si nu-s martori, scurt un scuipat in ochi urmat de atitudinea ca nu s-a intamplat nimic. Pentru efectul scontat repetata de cel putin 3 ori. Daca are usa de-aia veche trezeste-l noaptea pe prietenul tau si pune-l sa se pise pe usa, sa se scurga in casa.. ia un spray colorat, rosu sau verde, deseneaza-i o cruce pe usa. Of cate sunt, cat tanjesc dupa anii de liceu!
Vad ca la MJ Tribute nu permiti comments… Asa ca zic aici. Mie-mi pari tipa in alb, cu pantaloni negri si palarie. xD
Bai Pitzi da tu pana la urma stai la casa sau la bloc? Sau in ambele locuri?
mmmmmm Eu am ajuns la concluzia ca nu toata lumea imbatraneste la fel, cum nu toata lumea traieste, iubeste, uraste la fel…
Si mai cred ca exista o diferenta COLOSALA intre felul de a imbatrani romanesc si cel din tarile dezvoltate din Vest , SUA sau Australia .
Aici , mai ales pt ca locuiesc intr-o zona turistica, vad zilnic rulote ( avand nr de inmatriculare din lumea larga )cu oameni in varsta, pensionari desigur, care aleg sa-si petreaca acesti ani calatorind, socializand intr-un mod sanatos , cunoscand lumea…
Evident , in Ro se imbatraneste prematur si ceea ce-i mai rau, se imbataneste intr-un mod foarte urat.
Oamenii traiesc , cei mai multi, doar ca sa-si asigure traiul de maine, sa creasca copii si apoi nepoti. Asadar o viata de sclavagism. O viata traita din punctul meu de vedere, degeaba. sa traiesti doar ca sa mananci, reproduci si apoi sa mori…ma duce cu gandul la regnul animal. si apoi…..vietuind in ritmul asta sclavagist cum sa nu ajungi la batarnete asemenea unui un caine turbat plin de frustrari ??
Eu mi-am zis ca atunci voi in prea neputincioasa pt a avea grija de mine insami voi vinde tot , sau cat va fi nevoie , si ma voi duce la un azil de batrani respectabil unde pot sa socializez cu cei de varsta mea fara sa-i innebunesc pe tineri cu aberatiile mele .
Am intalnit in Ro cativa batranei ( si babute ) extraordinar de simpatici. Atat de simpatici ca-ti venea sa-i iei acasa.
In acelasi timp am intalnit si genu’ de babe pe care le-as fi inchis fortat la nr 9. acolo unde le era locul.
Mda…sa ma zic ca eram in concediu si baba de la care inchiriasem apartamentul in B ma suna isterica in fiecare zi ca ea o sa-mi sparga usa daca nu ma intorc imediat? mentionez ca eram la Cluj in acel moment iar durerea ei era ca administatorul vroia sa puna repartitoare iar baba mea tinea mortis sa fie apartamentul ei PRIMUL care-si pune asa ceva ??? sa mai spun ca eram in luna iulie..si ca n-avea nici dracu’ nevoie de repartitor de caldura ? si ca mi-a stricat toata vacanta? si ca asta nu-i singura surpriza pe care mi-a facut-o ?
Deci, parerea mea e ca totul incepe din tinerete. Un om care n-a fost cicalitor, egoist si prost crescut in tinerete nu va fi nici la anii pensionarii.( aici exculd cazurile de schizofernie, da ? )
Pe cei deja batrani nu-i mai putem schimba dar poate ar merita incercat cu cei tineri care vor fi viitori pensionari.
A sti sa imbatranesti intr-un mod placut este fara doar si poate o arta dar si un semn de inteligenta.
u r so nazi
)
Pentru ăla cu dungi: n-am fost la MJ Tribute da’ dacă vrei tu să fiu fata aia, aia sunt.
@Parmalat la casă dar asta nu înseamnă că n-am vecini. și…urmează să mă mut la bloc.
Isolda mamă, e prima oară când mi-e lene să citesc un comentariu. mă uit mai încolo pe el.
Faza cu batranii de la bloc care refuza lucrari de reparatii aspura cladirii s-a intamplat si in cazul meu…Numai ca aici e vorba de o sucire… Am in bloc o baba cam dusa cu pluta, ca sa nu folosesc un apelativ obscen… Acum 2 ani la blocul unde stau s-a facut o sedinta cu toti locatarii si au hotarat sa izoleze blocul cu polistiren… La sedinta aia se tot gandeau cum sa zugraveasca blocul dupa ce polistrienul a fost aplicat ca lucrarea sa nu iasa prea scumpa… Baba in cauza venea cu idei geniale: ca cica sa punem si moziaic decorativ si alte chestii…
Lucrarile la izolarea blocului au inceput cam prin aprilie, si surpriza: baba de la mine de pe scara a refuzat sa i se puna polistiren pe peretele exterior al apartamentului ei… Din ce motiv? Cica avea datorii sau ceva de genul…
Astazi, blocul unde stau eu este izolat termic cu polistiren, este zugravit si arata ca nou, cu 2 exceptii: pe peretele exterior al aprtamentului de la etajul 4, dar acolo e o scuza ca proprietarul e o intreprindere din oras, si peretele exterior al apartamentului babei care se afla la parter… Il va mai izola vreodata? Nu stiu…
Cert este ca exista babe care au o gramada de toane… Din fericire, acea baba de la mine din bloc e singura de acest gen, in rest sunt oameni tineri…
Cum ai putea sa-i pui la punct pe astfel de oameni? Nu cred ca am solutii… Singura solutie ar fi sa nu te cobori la nivelul ei si sa o ignori…
si eu care credeam ca babele sunt bune ca vecine de bloc :-s
Ce frumos e sa stai in centru. Absolut deosebit. Numai ca blocurile din centru sunt in marea lor majoritate populate de fosile. Asa ca alea pe care le am eu in bloc.
Pe vecina mea cu care impart un minunat perete (si pana acum vreo luna si un balcon), n-o cheama Nuti, da` si ei i-au crescut o pereche de oo. Am senzatia ca astea cresc odata cu varsta la unii. Ma rog, sa ajung si la subiect. Pentru ca aveam balconul comun, si pentru ca eu m-am saturat de mirosurile pe care le emana, si de sunetele pe care le scoate in fiecare dimineata, am discutat sa ne separam. Acum nu stiu ce intelegeti voi prin asta, dar pentru mine = zid. Zis si facut. S-a nimerit sa fie intr-o zi cand nu era “doamna” acasa. A venit insa dupa doua zile, cu tot alaiul de la administratie, ca sa daramam tigania aia, ca ea se simte ca intr-o cutie, ca nu mai are aer in balcon. Ca nici o clipa nu s-a gandit ea ca facem zid, ca ea vroia cu geam. Nu mi-a venit sa cred. As fi replicat eu mai acid la chestia asta, dar pentru ca-s impulsiva ma pazeste barbata-miu si ma baga inapoi in casa cand sunt pe cale sa fac ceva necugetat. Da` zau ca as arunca baba de pe balcon si-acuma.
da! DAAA! total d’accord.cat pt tanti nuti,eu zic sa te apuci sa lustruiesti bine scarile si o portiune de 2-3 m din fata usii ei.nu garantez ca da coltu,totusi
cati ani ziceai ca ai? un’spe? eu cred ca ne-ai mintit.. ai doi’spe! spune tu sincer.. n-ai doi’spe?
batranii astia de care zici tu si-au avut rolul pe pamant la un moment dat (au dat nastere la copii, acum poate sunt bunici, strabunici) si inca au un rol (enerveaza cimpanzei ca tine, irascibili, care abia au termninat un rahat de liceu si si-au tras un blog ca sa-si exprime frustrarile si sa-si strige in gura mare neputintele, educatia “aleasa”, ura pentru semeni). Si ce e mai grav e ca sute de alti lachei ca tine te incurajeaza si-ti hranesc orgoliul ranit probabil de mii de ori in toata viata de la nastere pana acum.
Incep sa cred ca ai fost batuta zdravan in copilarie, ca ti s-a taiat inca de la nastere portia la lapte, poate ai fost cumva si abuzata sexual de cine stie ce ruda (mos sau baba) si, ramanand marcata pe viata, in fiecare zi cauti o mare bâtă, te duci langa cel mai mare bălegar si cu toata puterea dai in el exclamand: Mori, da-te-n cacat!
Asta esti pitzi, un experiment ratat! va veni clipa cand ti se vor intoarce toate gandurile si cuvintele avute si exprimate!
O zi buna dom’shoara diaree! Si ai macar tupeul sa nu-mi mai stergi postarile, combate-ma in cuvinte daca tot ai impresia ca e mare cacat de capul tau!
DA! BP organizez eu vanatoare de babe….
ma scuzati stiu ca sunt cinica dar nu ii suport! nu ma gandesc cum e cand o sa fiu ca ei ptr ca e simplu “n-o sa fiu”!
Stau in intr-un bloc unde media de varsta de 80 de ani …deci petrecerei nu ca vine politia….
… prieteni de sex masculin care sa vina in vizita …pai a doua zi ma stie tot blocul….” ai vazut ce-a facut a lu cutarica?a venit cu unu acasa …pai nu era cu ala …”etc…
….usa blocului trantita in fata cand eu incercam sa imi adun cel n sacose de cumparturi….balconul spalat cu cana din 30 in 30 de min ( avem apometre) ca sa nu mai stam sub balconului ei..si lista e lungaaaaaaa.si pare sa se continue…ehh cum sa nu te apuce nervii…
normal ca am luat-o personal…..
rezultatul: concert cu muzica de cartier necenzurata , cutia de scrisori blocata…si o inundatie dragutza ( ups am uitat apa deschisa….si ca sa evit carcootelile am intreabat-o int-o zi daca nu vrea sa o ajut cu o relatie la un spital bun ca mi se pare mie ca nu prea mai aude bine …!
de atunci 80% din vecini nu mai imi dau buna ziua ..e asa de bine!
Le poti pune pe amandoua pe pitzipoanca.org
just for fun
@ala
Nu aduc argumente semenilor ca tine care nu știu să facă diferența între realitate și ficțiune. N-am niciun motiv s-o fac, nu caut validarea acestei categorii de oameni. Știu că e greu pentru cei care nu mă cunosc să realizeze câtă ficțiune e aici și câtă realitate, dar dacă mi-ai fi citit blogul te-ai fi prins singurel. Succesuri mari pe viitor la insinuări.
@itiadeuim-suprem\
@lx-excelent.
o doamne ce abundenta de idei minunate, so many kindred spirits here.
legat de comentariile gen ‘asa o sa ajungi si tu’am si io o intrebare?
de ce trebuie sa ajunga BP asea?adik nashpa?voi nu ati vazut batrini ca lumea?
gen intelepti, preocupati de sanatatea lor si de binele nepotilor, care NU birresc si NU deranjeaza?
daca n-ati inteles postul sugerez o recitire atenta si o mica analiza pe text
Heeey, tataie al meu e foarte tare. E la a patra sotie, pe celelalte trei le-a ingropat. Acum are amanta de 40 de ani, are 2 scutere si ma mai asteapta maxim 6 ani pana ma marit pentru ca, preconizeaza el, doar pana la 85 de ani o sa mai fie in stare sa danseze ca lumea.
). plus ca e mai vioi decat tata
).
Toti prietenii mei in “idolatrizeaza”. La fel si eu pentru ca mi-a spus ca la moartea lui POATE imi lasa unul din scutere
cu babele insa…fa ce vrei. Daca nu poti tu, te pun in legatura cu tataie… se casatoreste pentru cateva zile cu fiecare, le baga in mormant si asta a fost.
Te-ai dus dracului dacă ai 10 apartamente cu babaci pe scară, zici tu?! Mai creşte numărul. Eu n-am 10 oameni sub 50 de ani în tot blocul.
Îmi place cum ăştia de pe aici îşi storc creierii ca să găsească metode de enervat vecinii. Eu zic altceva. Uită-te la Duplex (http://www.imdb.com/title/tt0266489/). Mi-am amintit de filmul ăsta imediat ce am terminat de citit postarea ta. Poate îţi vin ceva idei de acolo.
Ehm…vreau sa te contrazic, nu toti se plang ca pamantul este suprapopulat. De exemplu nu-stiu-ce popa zicea sa nu ne temem de saracie si sa facem copii, ca suntem prea putini.
Totusi tind sa cred ca nenea popa vrea multi copii ca sa aibe cine sa doneze la biserica.
Si nu o sa vezi niciodata ca se extermineaza babele senile, alea sunt “bune”,ele ajuta biserica din putinul pe care il au:)
@Cougar: nu, cu pătaia nu merge, ca daca dai in mine nu ţip, ci dau înapoi…
marea majoritate a bosorogilor sunt adusi in bucuresti/alte orase de comunisti ca sa fie sclavi la asa zisele fabrci care erau, sincer nu vad rostul lor aici , se mai si plang ca nu le ajung banii dar stau in case de 3-4-enspe mii camere ca ei nu pot sa renunte la ce e al lor… iar in ratb sunt insuportabili. nu se spala ca ii costa apa, de ce sa dea abonamente gratuite?? ca sa ce?? tinerilor ce le da statul??
Buna. Eu mi-am rugat toti prietenii sa imi promita ca daca voi ajunge vreodata ca toate babele senile..sa ma impuste. fara remuscari.
Bai nu stiu ce sa zic..intr-adevar in unele chestii sunt de acord cu tine pentru ca sunt o persoana reaista si vad ce se intampla in jur numai ca tu..esti genul de persoana care merita tot ce i se intampla:).Stiu,e o chestie in ziua de azi sa fi om si e adevarat ca nu toti sunt.dar doar pentru ca cineva e in varsta si inutil,aparent(mai ales daca e fara voia sa) nu inseamna ca acel cineva trebuie detestat.
In rest..din partea mea ai pierdut acel gram de respect pentru tot ceea ce insemni(lasand la o parte faptul ca ti se rupea de respectu’meu).era doar o idee.bafta
@ mka: Care e problema? Citesti si iti spui parerea fie negativa ori ba. Sau ar trebui sa o pupam in cur pe BP. Daca vroia asta nu dadea accept la comenturile negative. Adica tu esti de acord cu tot ce citesti pe net prin ziare? Sau esti pupincurist(a)? No offence.
La subiect: fa fato ce vrei cu babele tale!Tu le cunosti. Ale mele alea 3 de mi’s vecine sunt ok. Da bat ca nebuna in tevi noaptea la 12 cand vaca de la 2 isi face snitele(sta-ia-r in gat intr-o zi.
Duminica placuta.
Realitate ori fictiune, uita-te cati ciupalaci prostesti zi de zi si ii instigi la violenta (direct sau indirect). Problema nu e de realitatea compunerilor tale de gradinita, problema e legata de subiectul lor si de limbajul folosit. Daca ai fi putut privi putin mai departe “te-ai fi prins singurica”, dar se pare ca te invarti intre aceeasi 4 pereti + tavan + parchet. Nu mai privi doar pe geam, mai iesi si tu in lume, e gratis!
P.S. Da, stiu, din punctul tau de vedere eu sunt ala de nu ma duce mintea, eu sunt prostu’, eu n-am treaba cu realitatea, sigur, indubitabil
) altceva mai poti? 
Decat ca fraierii care cheltuiesc si nu le mai ajunge salariul de la o luna la alta mai bine ca babele care mananca paine cu lapte si au bani la CEC =))
Daca nu erai tu gashperitza palarioasa, de ce ai sters filmuletul?
Aaaa…tanti Nuti cred ca e sora cu vecina mea…care aude “internetu” la mine si vine de 2 ori pe saptamana sa imi comunice! Chiar …oare cum o fi sa auzi internetul?
BP tu inca ai noroc. Sa vezi la mine.. Sunt 90% mosi si babe in blocu’ asta. Cand eram mica – nu tu batut mingea, nu tu vorbit mai tare afara, nu tu alergat ca faceam praf – . Acum a vrut administratoru’ sa renoveze terasa.. ai cu cu cine? Nu. Parca se vorbesc sa spuna toti nu.
@ala
prietene, in cazul tau in mod sigur pielea de sub buric ajunge pana in dreptul gleznelor. ok, babalacii au dat facut copii si toate cele, da crezi ca au facut’o sa te nasti tu? nu, au facut’o sa fie in randu lumii, sau pentru ca isi doreau o jucarie noua. la fel o sa faci si tu.
@ pitzi, umblai la panoul electric. baba o sa se sperie, o sa iasa pe palier, panica, tensiune ridicata si tot asa. sau te dai un futalau de’al ei din tinerete de care ea sa stie ca a murit si vii sa o bantui.
@ala
eu cred ca tu nu ai avut nici o “intalnire” cu categoria de babe care este descrisa aici.
adevarat ca toti au avut rolul lor in viata. si noi il avem si noi vom ajunge acolo dar speram sa nu fim asa. eu una sper sa nu ajung o baba ce locuieste singura intr-un apartament cu 3 camere care tzipa ca din gura de sarpe ca ea nu are bani de reparatii (stii ca se distribuie si dupa nr de camere), care sa se simta ofensata ca plodul aluia de la 3 a dat muzica tare (are 16 ani…intelege-te cu el daca poti), sau care crede ca viata e mai buna la oras doar pt ca e policlinica aproape si poate stresa doctorii saptamanal pt ca simte furnicaturi la o unghie.
sunt oameni care pot ignora un astfel de comportament si oameni care trebuie sa isi verse nervii. asta e rasa umana…..n-ai ce sa-i faci. sau, na….poti vorbi cum ai vorbit tu si vei face si tu parte din categoria celor care aleg sa isi verse nervii oricum, oricand, oriunde. so….welcome in our club!!! u’re no different.
ce sa miscam??? e lene mare. lene. lene.
Exact asa cum exista copii enervanti exista si babe sau mosi enervanti dar cum in esenta lor oricum ar fi copiii, cel putin din punctul meu de vedere, reprezinta cel mai important avut al unui parinte asa si babele si mosii reprezinta cel mai mare avut al unui copil. Copilaria si batranetea sunt doar faze din viata unui om pe care fiecare dintre noi o sa le trecem candva, poate cativa am fost plozi nesimtiti si cativa vom fi babe si mosi senili dar inevitabil vom ajunge si am trecut pe acolo. Ideea este ca asa cum sunt ei au fost odata ca noi, au trait intr-o perioada grea si le e greu sa se adapteze asa cum ne va fi noua greu sa ne adaptam probabil timpurilor ce vor veni. Mai bine decat sa ridicam piatra sau sa deschidem gura sa constientizam ca babele si mosii pe care ii ironizam si dispretuim sunt reflectiile a ceea ce vom fi noi candva. Cu exceptia lui Bad Pitzi care s-a nascut la 20 de ani si va ramane vesnic tanara, frumoasa si lucida.
mare prostie o fo improprietarirea di la 90 (sau pe-aproape, ma rog) facuta de iliescu … si culmea, ce repede o prins simtu proprietatii la un popor de jegosi care pana atunci statuse doar in chirie la stat … mai ca ar merita facut un studiu social pe tema asta
fara nici o legatura: sa muriti toti in chinuri groaznice pe o canapea in banbu cu gutza jelindu-va la capatai. cum mah, dupa tot ce mancati si cum va dati pe acilea, este posibil sa fie sala goala la FAITH NO MORE????? sandra si modern talking sa va manance pana la adanci batraneti….
@BP
Scuze ca m-am intins cat pomana tiganeasca. se pare ca aveam “logoree digitala ” in acea zi.
Merci de rabdare oricum .
La mine in scara 90% sunt pensionari… si e un bloc cu 10 etaje, dar nu ma deranjeaza decat vecina de deasupra care da TV-ul la maxim cand eu trebuie sa dorm…
@nescu
nah, fiecare vorbeste din proprie experienta, eu am fost dorit ca om, tu ca jucarie, cazul meu a fost premeditat, al tau pur intamplator; acum iti inteleg inversunarea, te-o fi marcat cand ai aflat adevarul.
mi-e mila de viitorii tai copii..
@ala si e frumos sa te minti singur?
Ai bravo ma.. stramba asta chiar zicea de aia de n`au ce face toata ziua.. ita`va (e cuvant nou?)
Si totusi _!_ cine o suge ?
anadianu’ a spus pe 17 August 2009 la 10:01 am
mare prostie o fo improprietarirea di la 90 (sau pe-aproape, ma rog) facuta de iliescu … si culmea, ce repede o prins simtu proprietatii la un popor de jegosi care pana atunci statuse doar in chirie la stat … mai ca ar merita facut un studiu social pe tema asta
Maninci usor rahat canadianule ! Erau destui oameni cu proprietati si pana-n 89. Ca si-au cerut drepturile dupa revolutie ( sau ce a fost aia ) fostii titulari de drepturi este altceva. Vezi ca ai inceput sa confuzi istoria inainte sa te apuci de studiul ala social.
P.s. BadPitzi ? ai chilarit baba aia ?
Chiar as vrea sa te vad cand si daca ajungi la categoria baba si nepotii vor veni veseli sa te linseze ca te pisi pe tine si faci umbra degeaba.
Si mai sper ca n-ai parinti trecuti de 50 de ani sau bunici ca ar regreta amarnic ca te-au sters la fund atatia ani.
Bafta!
Cred ca ai avut o copilarie destul de grea.
@Mirunika – feisty. i like it. however, i can (and would) kick your butt senseless.
‘n rest, ce faceţi, bă? toate bune acasă?
Mai du-te in mortii tai ca te’ai stricat rau.
Hal de blog.
esti varza!Mai varza decat o baba care sta sa barfeasca si sa cheme politia cand te besi ,de care scrii aici.
Si mata o sa ajunga o baba intr-o zi ,cretino!
Chiar daca o s-o speli la cur si o sa-i dai sa manance nu cred ca ti-ai dori sa moara.
In fine.
Sa ai o zi frumoasa.
Ti-am descoperit blogul acum citeva zile si nu am renuntat pina nu am citit tot…absolut tot,de la toate categoriile,de la inceput.Mi-a placut…ENORM!!!!
Hey Bp, cam pe unde ai disparut?
Daca tatal tau si mama ta ar fi acei batrani…ai vorbi la fel?
Job-ul pe care il am ma obliga sa socializez si cu babe nebune si in general cu oameni de tot felul. Daca vecinii de la bloc nu ii cunosc, cu siguranta am ocazia sa vad o multime de specimene la birou. Am observat ca dupa o anumita varsta devin paranoici, li se par lucruri, li se pare ca orice li se cuvine si ca au un statut special si ca prin prisma varstei trebuie sa se bucure de respectul meu. Ei bine, nici gand. Evident, niciunul nu va vedea ce simt eu cu adevarat pentru ca job-ul imi impune o anumita atitudine pe care trebuie sa o adopt. Cunosc o baba nebuna care o data pe saptamana se posteaza la mine in birou, nu conteaza ca eu poate am treaba, vorbesc la telefon, vreau sa mananc sau pur si simplu sa respir adanc 5 secunde pentru ca e posibil sa fie singurele clipe libere de care am parte pe parcursul unei zile. Primele dati am avut rabdare si m-am purtat foarte frumos, dar la un moment dat mi-am atins si eu niste limite cand am auzit de 1765 de ori aceiasi poveste. Mai mult decat atat, ma place, femeia nu a avut copii si ma place atat de mult incat imi cere sa o sun seara sa vad daca este bine. Am ramas socata! Eu din fire sunt mai rece, pot sa traiesc linistita saptamani intregi fara sa fiu curioasa sa stiu ce fac parintii mei daramite un strain. Ultima data cand m-a sunat avea o motivatie foarte buna. Dadeau vecinii ei gauri in perete. Da, bine si? Eu ce sa fac? Si mai mult decat atat, chiar nu ma intereseaza! Eu in cursul unei zile nu apuc sa raspund la telefonul personal daramite sa imi pese de o baba nebuna care imi raporteaza miscarile vecinilor. Oare nu ii putem pune o pila la Servicii ca ar fi un agent foarte bun si la teoria conspiratiei sta bestial.
Ei bine, nu sunt o fiinta sensibila, sau nu pot sa fiu la prostii de genul asta, nu imi plac pensionarii agasanti, al caror loc e in azile, unde fac schimb de idei cu oameni de varsta lor, asa cum nu imi plac frate nici plozii.
“…aglomerează mijloacele de transport în comun.” nu numai atât, le şi împut… pentru că fac economie la apă poluează aerul.
şi eu visez sa omor babele de la mine din faţa blocului… succes cu tanti nuţi
Eu nu pot sa sufar babele cre vin in biserica nu ca sa se roage/sa se spovedeasca/sa la fie iertate nenumaratele pacate,ci ca sa enerveze.Cand am fost cu familia la Inviere,in fata noastra era o baba.Fratele meu se foieste putin,pentru ca ii picase ceara pe mana.Baba revoltata ca a fost deranjata din barfit cu baba de langa ea se intoarce si ne spune calduros“Bai copile sa nu mai dea dracu sa ma impingi“.Asta e limbaj de baba pioasa,venita sa se roage.Noi am ramas masca.Fratiorul meu are numai 8 anisori,e facut mai tarziu deh,si a insistat sa isi tina lumanarea singur.Numai ca peste o jum de ora i se stinsese lumanarea si s`a intors spre mama sa i-o aprinda iar.Dar,soc,a atins baba.Baba se intoarce si glasuieste dulce“Da` tu n`ai astampar?Tine`l fa ca suntem in biserica“ zice catre mama.Tata ,care nu suporta bebele s`a enervat sh i`a bagat un pikior babei pe sub fusta.Baba se intoarce si parea in pragul nebuniei.Tata“FA..nu te mai deranja ca eu am fost.Nu ar fii mai bine sa marsaluiesti matale acasa?Nu ai un sicriu care te asteapta?“.Baba nervoasa a iesit val vartej din biserica,ca deh a fost jignita.
Astea`s babele care trebuie killarite.Fosile care nu fac altceva decat sa se ia de lume ,ca asa vrea p*z*a lor.
Scrie-i un bilet si pune-i-l in usa.
“Coboara in fata blocului in 5 minute.Vin sa te iau.
Moartea”
BP, hai sa-ncepem cu tine! Cand o sa implinesti 60 si vei fi inutila, batrana si poate bolnava, o sa te omoare generatia care vine din spate. Sa se regenereze. E ok asa? Mie mi se pare rezonabil.
Bai BP, eu te sustin in killerit. Din partea mea poti sa ii cumperi si un sicriu. Te inteleg perfect, am trait o perioada din viata mea intr-un bloc plin cu babe si mosi. Break a leg! (figurat)
carmageddon. talazuri de bătrânici mă aşteaptă.
adevărata provocare e să le ocoleşti. acolo se vede meseria.
@Adryanna si BP de altfel: “…aglomerează mijloacele de transport în comun.” – fac asta pentru ca numai atat au! Daca nu ar fi transportul in comun v-ati plange ca stau toata ziua acasa si va deranjeaza la bloc si uite-asa nici cum nu-i bine!
Da, recunosc, sunt si babe nesimtzite care se folosesc de statutul lor de senior, dar cei mai multi dintre noi avem bunici si majoritatea nu am vorbi asa despre ele.
Deci people, BP…subjective much?
Spartana atitudine. Da-mi place. Is PRO.
1.pana sa citesc postul asta mi-ai parut ok.
2. nu sunt fan mosi/babe dar ostilitatea ta e deranjanta.PROPUN CA LA 55-58 DE ANI SA FII EUTANASIATA( cum a zis pulica ala de mai sus ca ar vrea el…pun pariu ca are vreo 15 ani si ma-sa vreo 30…deh daca i-a placut viata de mica..)
3.nu stiu cati anishori ai mai bad pizdi, dar daca ai intre 20-25(cu indulgenta) ..te iert .
4.hai pa!
Asta e un fel de late edit. Din moment ce m-am amuzat de ideile de pana a cum am zis ca poate n-ar strica sa aduc o mica contributie (sau mai multe) la lista de idei infantile compusa pana acum. Asa ca ce-ar fi daca:…
- vechea gluma cu focu in fata usii, incat sa se afume putin (paote sare baba pe geam)
- sigur este abonata 24/7 pe otv cu benoaclele, urmareste doar cand mai dau despre un cutremur ceva, cauta pe net sunete reprezentative pentru frumoasele miscari tectonice, baga 2 boxe tari lipite de perete (chiar lipite ca sa vibreze zdravan), si asteapta frumos pana ce teama se instaleaza. PS: merge si neshte sunete de politie sau pompieri, sau un anunt fake “nu va panicati!”. Daca nu are un efect forte macar o sa scapi de ea o noapte, poate chiar doua, din casa
- 3, poate ultima, sau poate nu. Adeziv super strong bagat in spatiul dintre toc si usa (stiu, e morbid si s-ar putea sa tipe in disperare chemand vecinii ca nu mai poate iesi din casa)
- 4, n-am nimic cu mosii sau babele, bunicii m-au urat, in alea 2 ocazii cat m-au vazut live, dar in schimb am ceva cu teroristii care ii am si eu pe scara, din fericire unii cu balcon deschis cat sa scape o tigara pe langa butoaiele cu benzina care le tin pe balcon (asta e chiar fara misto)
In rest numa’ bine ca daca nu facem putin haz degeaba traim
BP, uneori te apreciez dar in ultimul timp am incetat sa o mai fac. Esti usor idioata la postul asta
. O zi frumoasa ;;)
Hmmm…frec menta, fumez o tigara si citesc…vad tot felul de argumente pro, contra and so on. Bad Pitzi, iti inteleg si iti respect frustrarile cu privire la “hags”…le-am trait si inca le traiesc pe propria piele…pe langa asta, in general, iubesc stilul acesta de a spune “liber” ce crezi…denota coaie. Mai departe…ma deranjeaza “bunul simt” exagerat sau impus de mama si de tata pe care il au unii “iubitori de babe” autoproclamati. Spunea cineva mai sus “daca tatal tau si mama ta ar fi batrani ai vorbi la fel?”…ca raspuns daca tatal meu si mama mea ar fi imputiti si nespalati si comunisti convinsi, as incerca sa le spun ca suntem in anul 2009 si ca ii indicat sa te speli si daca nu i-as convinge le-as pune sarin in camera, noaptea. Ma dispera ideologia “daca-i al meu ii bun”
In alta ordine de idei si cu privire la subiectul “babe, mosi” din pacate nu varsta are importanta. La noi exista o coincidenta intra varsta avansata si comportamentul salbatic /(dash) comunist. Nu de mult am fost plecat in Belgia si am ramas impresionat, mai ales de oanemii cu varsta avansata…in sensul ca am vazut cel putin 10 mosi mai cool si mai degajati ca mine si cel putin 5 grupuri de mosi si de babe, in oras, care clar erau mult mai deschisi la minte si se distrau mai tare ca noi. La un moment dat ti se face si ciuda. La noi din pacate nu exista alta rezolvare decat sa generalizezi, sa faci rost de niste pastile de Zyklon B si sa le folosesti intelept in scara blocului plin de comunisti. Si da…pana nu mor, vom continua sa traim in grota, fara bloc izolat, fara interfon la usa, fara acoperis la bloc si cu miros de mort in casa scarii si in tramvai.
Cunosc si eu o baba d-asta. Nu mi-e vecina,din fericire. Mi-e…ruda. Dar nu ne vedem prea des,tot din fericire. A avut insa grija de fiecare data cand ne-am vazut sa ma intepe,sa ma cicaleasca,sa-si dea cu parerea. Cel mai tare m-a enervat cand,babatia naibii,la 80 de ani nu avea altceva mai bun de facut decat sa-mi spuna ca tunsoarea mea e groaznica. Am indurat doar din prea mult simt. Anyway,razbunarea a venit de unde ma asteptam mai putin. Am avut un pisoi imposibil,Tomy,care nu s-a acomodat deloc cu mine si viceversa. Baba l-a placut asa ca i l-am dat,sa se inteleaga;erau la fel de ai dracu amandoi. S-au iubit ei cateva luni,dormeau bot in bot…tot tacamu`. Pana cand,intr-o zi,l-a prins cand se pisha in ladita ei cu ceapa. Nici nu va imaginati ce satisfactie am avut cand m-am gandit cam cata ceapa pishata de Tomitza a mancat babatia.
bp, retete marca visurat:
1,mercaptan sub usa
2, n-are un motan? leaga-l de balustrada si de clanta usii de la intrare, sa nu poata deschide usa fara sa rupa dihania’n 2
Genial, la asta m-am gandit si eu de mult. Sa se roage la zei sa nu am vreodata putere in tara.
eu zic sa o lasi sa moara…nu are rost sa iti ocupi timpul cu ea…desi iti dau dreptate ca unii batranei incurca…e foarte aiurea cand trebuie sa ma duc la facultate iar autobuzul e plin de mosnegi si babe afurisite care isi dau intalnire la capat si merg toata ziua impreuna numai ca sa se intalneasca si sa vorbeasca -lucruri utile- si cand se satura continua in parcuri…nu mai zic ca nu ai cum sa stai jos dar te si barfesc ( iaca ce generatie, ca la noi nu era asa), tipa daca nu ii lasi sa stea jos sau daca i-ai calcat, te imping ca sa incapa ei de te miri de unde atata forta etc. cel mai bine ar fi sa primeasca un fel de consiliere, sa lase lumea in pace si sa isi vada de viata lor de nebuni si de neintelesi si neintelegatori. la urma urmei si noi o sa ajungem asa dar sper sa nu incurc pe nimeni…mereu cand vad cate baba nebuna spun -sa ma impuscati cand ajung la varsta asta-
frate, urasc babaicunile… din suflet iti spun
le-as rupe picioarele le-as lega c sarma ghimpata.. nush
efectiv vreau mort 90% din ce e peste 50 de ani. sunt inutili, stresanti si candesc 

) o singura solutie am pentru tine: MARILYN MANSON! dak poti sa o faci sa vada si un clip o sa aibe si mai mare efect… numa rostirea numelui si se calmeaza 
acum e bunicamiu la mine in vizita de vreo 3 zile. azi iam zis “mosulik dragutik… dak mai imi adrsezi un singur cuvant, cand esti la mai putin de 5 metri de mine te iau bde coaie si te agat de sarma
i-a zis lu tata ca maine dimineata pleaca =)))
cat despre babuta care te deranjeaza