Frâna de deget.
16 Octombrie 2009
Am o problemă cu evoluția tehnologică la mașini. Deși conduc mașina mea total clasică (să nu zic vechitură), fără servo-direcție, fără abs esp msi sft adf mfi plm, mă mai sui și prin altele, mai noi. Și descopăr chestii. Prima oară când am condus un Mercedes am descoperit lipsa frânei de mână clasice. Știți voi, aia cu formă de falus. Da’ cum n-aveam încă permis, nu m-a preocupat prea tare. (menționez aici că am condus fără permis NU în locuri publice, decât o dată când m-a și oprit poliția și am dat șpagă să scap de pârnaie). Ulterior mi s-a părut o mare tâmpenie, da’ cum eu nu lucrez la Mercedes iar alții lucrează la Mercedes, bănuiesc că alții care lucrează la Mercedes știu mai bine decât mine, că doar d’aia lucrează acolo.
Așa că pentru mine frâna de mână se împărțea în 2 categorii: forma falică și frâna de picior nr.2. Că deja aveai o frână de picior, cum cea de mână era tot de picior, nu puteai să îi spui tot frână de picior. Bon. Acum am descoperit frâna de deget! Aceasta se deosebește de restul printr-un buton. Frâna de mână e acum, dom’le, un buton! Și care nici măcar nu e un buton deștept, pen’că în timp ce-l apeși tre’ să pui piciorul pe frâna de picior nr. 1, că altfel nu se acționează. Avem așadar un buton care nu e în stare să facă nimic singur.
Io sunt clasică. Mie îmi place mașina normală iar normal la mine e să se conducă greu, că așa sunt obișnuită. Să tragi de volan până faci brandu’ ca al lu’ Nicu Vlad, să faci o parcare laterală din 1235 manevre pentru că altfel n-ai cum, să aibă frână de mână în forma falică, fără aer condiționat că mă ia durerea de tâmple, fără cauciucuri de iarnă că e mișto să te duci de cur pe toate părțile, fără fără fără. Fără! Mai nasol e că mi-a cedat falusul după ce-am parcat pe un trotuar conform regulii solzi de pește, mașina a luat-o la vale, a reintrat pe stradă, a blocat circulația, io alergam în juru’ ei și nu știam ce să fac mai întai, etc.
Vreau si eu un buton din ăla ne-deștept.

De acord cu tine. E prostie sa ai un buton care sa fie actionat numai impreuna cu ceva.
Eu am o asfel de masina, unde tot ce se poate este pe buton si…Ai inteles gresit:
Pentru actionare, se apasa DOAR butonul de frana(de mana/nr2).
Pentru dezactivare – sa nu apesi din greseala ca fraieru cand te urci in masina(de siguranta), etc se apasa intai frana nr 1 si apoi butonul de frana.
Daca stai sa o judeci…e identic cu “falusul tau”. Pentru a actiona manerul decat tragi de el, pentru al da in jos, intai apesi in capatul lui pe un buton(de siguranta) iar apoi dai in jos manerul.
Butonul nu functioneaza decat cu frana de picior ca sa nu vina tot felul de cretinoizi care sa zica “uuuuuuu waht does this button do???!!!!”, in timp ce masina merge si apoi sa apese pe el ca un cretinoid care este, iar apoi sa te trezesti cu masina atasata de tirul de pe contrasesns.
nu știu ce mașină ai tu și nici nu mă privește dar la passat-ul nou este exact cum am descris eu mai sus. este ft posibil ca nu la toate să fie la fel.
E greu pana te obisnuiesti cu o chestie noua, dar dupa ce o folosesti o vreme devine ceva normal. Daca ai conduce masina aia (si doar aia) un an, cand ai reveni la masina ta ai intreba ce dracu’ e falusul ala acolo.
P.S. si eu tot o chestie d’asta veche antica si de demult conduc, numai ca a mea are servodirectie.
MAh, se pare ca si cei de la Mercedes si cei de la VW au facut niste teste IQ pe cei care le cumpara masinile. Si au ajuns la concluzia ca butonul tre’ sa aiba musai dubla comanda.
Pe mine, nu stiu de ce nu m-au testat…..
imi place cum scrii.. asa cum versi un pahar de vin rosu pe o fata de masa alba, ramane ceva in urma si n-ai cum sa-l mai opresti odata ce a inceput sa cada( scrie , in cazul tau)
ce e important la tot articolul tau e titlul, foarte original si dashtept… frana de deget … super!
cumva jaguar xf?

Super tare articolul!!! ma identific la partea cu parcare laterala cu 1235 manevre….
may I suggest a new car…?
safety first, buttons later.
ei, dragii mosului, respectiv draga badpitzi, uite asa imi povesteste si mie tata: pai alta data ma duceam la Posta si puneam o scrisoare si imi venea raspunsul de peste mari si tari peste o luna (sau mai mult), acum ma video chat cu astia din State!! uaaaau!
)
…da’ el are shaijdani!
Cum ai nimerit-o @bad pitzi, fix un passat d’asta nou am si eu. Si este cum ti-am explicat. Pentru activare…se apasa o singura data, pentru dezactivare frana de picior+buton.
PS: Pentru necunoscatori oricum iti afiseaza pe display ce trebuie sa faci “release brake pedal first” etc.
Dupa un timp te obisnuiesti.
PS: dezavantajul este ca nu pot sa fac intoarceri cu frana de mana(pentru ca NU se activeaza in mers)
Adevărul e că ai şi timp să apeşi 100 de butoane concomitent când eşti panicat. Atunci vezi orice, numai butoanele de la Merţan nu
@Law- Si cat e de frustrant sa n-o poti activa in mers!!!
Mda, tot maşină fără servo, aer condiţionat şi alea-alea am şi eu şi pot să declar că, în ciuda faptului c-am condus şi străineze cu boton sau cu pedală 2, tot aia clasică rulz. De ce? Simplu: a) dacă ai vreo problemă, tragi de ea-n MERS şi OPREŞTI; b) nu ai surprize să rămâi cu maşina blocat iarna, ca boul, la miazănoapte, în parcare, pt. că frâna nu se deblochează dacă roţile din faţă nu trag iar roţile din faţă NU POT TRAGE dacă sub ele e gheaţă şi derapează.
@lup Alb: foarte…la masinile dinainte la toate le-am “testat” frana de mana.
Astea noi sunt masini anti fraier: Nu tu drift(ca are ESP), nu tu intoarceri(ca are frana pe buton).
@ Law- Am injurat eu ce-am injurat, dar din ce bubuioace m-a scos sistemul asta……!
Mi s-ar parea foarte naspa sa nu pot trage frana de mana in mers. Eu am ramas o data fara frane
si cu frana de motor oricat ai vrea nu opresti in cativa metri
Frana falica rullz