Raftul era bun!

15 Decembrie 2009

Ikea nu se dezminte și continuă să-mi irite suflețelu’ blajin. Și portofelu’, evident. Mă duc zilele trecute să-mi iau un scaun. Am mare nevoie de scaune, n-am decât 2 pe care le tot rotesc dintr-o parte în alta. Aleg scaunul, notez, urc în căruț, plătesc, iau factură, plec. Ajung acasă, montez. Husa nu e bună. Sau scaunul nu e bun. Ceva nu era bun. A doua zi, pur întâmplător, aveam treabă la Ikea, nu personală. Și zic cu ocazia asta, ce bine că a venit ocazia așa repede, schimb husa. Că scaunul e mai complicat, să-l demontez, să-l car, inutil, las’ că schimb husa. Și aflu folositoarea informație cum că nu pot să schimb un produs dacă e desfăcut dar că oricum fiind persoană juridică cu atât mai mult nu pot să-l schimb. Deci nu poți schimba decât dacă ești pers. fizică și doar un produs nedesfăcut/desigiliat. Da, exact, wtf?

Cum n-aveam chef să mă isterizez (da, încă sunt zen, mă întreb cât o să mă mai țină) zic las’ că iau altă husă. Pierd 70 de lei da’ măcar am husă la scaun. Așa că mă duc să iau altă husă, potrivită scaunului pe care-l greșisem inițial (da, să zicem că-i vina mea). Mă uit bine bine bine bine de tot, notez apăsat, culeg husa, fac factură, plec. Ajung acasă, intru val vârtej și fără să-mi trag răsuflarea scot husa, acțiune tare sălbatică, am sfâșiat plasticul, balele curgeau, trag de ea, întind, potrivesc. Husa nu e bună. E mică. Mai precis husa e pt. același model de scaun dar, DAR, fără mânere. Iar eu am mânere. Husa nu are mânere, e pt. scaunul fără mânere, scaunul meu are mânere. Cu limba p’afară și cu lacrimi în ochi înjur retarzii care inversează locurile la raft. Știu eu genu’, ăia de se uită și se decid că nu cumpără și aruncă produsu’ pe lângă. Si se nimerește să fiu eu aia care cumpără ceva greșit, pentru că eu știu sigur sigur pentru că am notat apăsat și eram foarte atentă: nu am greșit raftul! Raftul era bun!

Așa că am două huse, cu care n-am ce să fac pentru că n-o să cumpăr scaunele alea în veci numai de-a dracu’. Și un scaun care e invelit de la sine în material din ăla din care sunt făcute și măștile chirurgicale, pe care nici nu am unde să-l pun pentru că este scaunul greșit. Cred că mi se întoarce înapoi perioada în care inversam tuburile de vopsea de păr din supermarket.

87 Responses to “Raftul era bun!”


  1. Mda… mi se pare aiurea să nu poţi schimba produsele desfăcute. Cum mama naibii ai putea să vezi dacă sunt bune sau nu fără să le desfaci. Poate dacă ai fi un clarvăzător, ceva… Da’ cum nu eşti decât un mini maestru zen….:D


  2. stiu o persoana care inversa tuburile de vopsea de par intre ele..nu-ti suna cunoscut,bp?? se intoarce roata??:))
    a!si husele alea poti sa le dai premiu la concurs ;)


  3. No, nu-i mai bine sa stai pe jos? Turceste.


  4. deci tu esti de vina ca mi-a iesit un par negru ca casetofonu din vopseaua aia blond sandre


  5. gandul ca nu sunt singura pe pamant in felul asta ma mai linisteste


  6. Pai cate blonde oi fi dat in gat, cand ele incercau sa-si ia vopea sa devina brunete, si tot blonde ramaneau? hehe…


  7. Hahahaha.
    Am patit-o si eu la Ikea cu ceva.
    Nu mai merg la Ikea. Punct!


  8. Trebuia sa verifici codul produsului pe langa raft… :|


  9. @BadPitzi : Din cate stiu, exista un termen de 30 de zile legal(idem garantia comerciala obligatorie) pentru returnarea produselor desigiliate sau ne, indiferent daca esti PF sau PJ. Ar trebui sa te interesezi.De asemenea, sunt obligati sa afiseze intr-un loc vizibil termenul de returnare al produselor…Eu zic sa iti iei inima in piept, sa lasi zen`ul la conservare pentru Craciun si sa zbierati, precum Tarzan si Jane in jungla, pentru dreptul tau(stiu ca suna exagerat, dar nu suport arogantii)!Ps. L-am adus in discutie si pe dl. Pitzi pentru ca, in vremurile noastre misogine in care pentru unii conteaza cum faci pipi, esti mai ascultata daca nu esti singurica….


  10. Stiu ca am venit eu sa re-descopar roata aici, dar sunt sigura ca daca duci cele doua huse la o croitoreasa si faci o poza scaunului si il masori sau cumva, din alea 2 o iesi una buna.


  11. E clar ca zenul tau e pa! Daca te relaxezi ajungi la concluzia cat se poate de rationala ca singura solutie pe care o ai e sa cumperi huse si scaune astfel incat sa nu arunci nici unul dintre obiectele deja achizitionate….si sa n-ai senzatia ca ai aruncat niste bani la gunoi, in cazul contrar.


  12. :)
    sa te inveti minte sa mai cumperi de la monopoluri.
    ia de la micul particular de la colt… il freci cat vrei si iti aduce ce vrei, le si asambleaza la domiciliu, cel putin pe la mine pe aici.


  13. bad karma =))))) what goes around comes around =)))


  14. Nasol moment… daca luai din alta parte 2 scaune montate gata ieseai mult mai ieftin.

    de banii pe care i-ai pierdut tu, iti umpleai casa de scaune…

    Urasc ikea… eu nu mi-as lua in veci ceva de acolo…


  15. Mi-a parut foarte rau de tine, m-am suparat si eu, m-am enervat, am facut legaturi cu experienta mea persolala, am injurat in gand…pana am citit ultima propozitie.
    Stii tu…”what goes around comes around”…
    Intotdeauna :)


  16. “Cred că mi se întoarce înapoi perioada în care inversam tuburile de vopsea de păr din supermarket.” Mi-am scuipat apa pe monitor. Nu vreau sa-mi imaginez reactia unei femei care pateste asa ceva. :rofl:


  17. Si ai curaj sa stai pe scaunul ala fara sa se rupa ? Nu stiu de ce, da mobila de la Ikea pare mai fragila decat ouale lui Nastase


  18. :) )
    vezi daca nu verifici si codul de bare de pe produs cu ala de-i afisat pe raft? macar ultimele 4 cifre.
    si de ce plm ar vrea cineva sa schimbe un produs sigilat? il cumperi si cand iesi din magazin te razgandesti, fara sa il deschizi?


  19. :P se mai intampla si la case mai mari asta e:)


  20. in mod normal ar trebui sa ai 5-10 zile termen de razgandire si sa poti duce produsul inapoi si sa il schimbi cu un altul de preferinta ta. dar cred ca ambalajul nu trebuie sa fie prea rupt si sa ai factura la tine (cel putin asa e prin tari civilizate). Protectia consumatorului ar putea sa te ajute.. e pacat sa te lasi fraieita asa….


  21. Solutia este: taie manerele la scaun si o sa se potriveasca husa…
    iar cu manerele taiate te duci si arunci(intr`un stil zen, ca sa nu zica lumea ca esti nebuna) in usa rotativa de la ikea.
    just for fun
    :) )


  22. Bad karma, ghinion, cum vrei sa-i spui… Oricum, regulile alea cu “nu schimbam produsele desigilate” si “nu schimbam produsele persoanelor juridice” sunt de cacao :| In mod normal n-ar trebui sa le schimbe, cu conditia sa nu fi fost deteriorate de catre cumparator?


  23. Mai, sa stii tu fata ca viata e facuta din probleme, si ca persoana fizica, si ca persoana juridica, tot de probleme dai, oricat ai intoarce-o pe toate partile ei care este. Si credema,io stiu. Garantat VanGhelie !!!


  24. Adica in doua zile ai facut rost de un scaun si doua huse care nu se potrivesc cu nimic. Nici husa cu scaunul, nici scaunul cu casa, nici… Noroc ca-i Craciunul, legi frumusel husele si scaunul fiecare cu cate-o funda si le faci cadou. Sa se spele altcineva cu ele pe cap.
    Mai exista totusi o solutie, la care sunt sigura ca te-ai gandit. Te duci la Ikea si iti mai iei o husa.


  25. Cred că mi se întoarce înapoi perioada în care inversam tuburile de vopsea de păr din supermarket.
    Ia povesteste-ne ;;)


  26. ce zice barbata-tu ca arunci atatia bani la gunoi? te mai lasa sa iesi din bucatarie?


  27. Am uitat sa-ti zic…pasiunea mea este sa merg la IKEA (e misto ca e mancarea aia ieftina la bufetullor) si ca sa am distrez schimb intre ele etichetele de la rafturile cu huse de scaune cu brate si scaune fara brate.
    Iti suna ceva cunoscut?


  28. am lucrat la ikea, tot la returnari…100% se poate. daca vrei sa mai faci un drum da-mi de veste si iti dau nume nr de tel sa mergi…fara scandal..ostericale,chiar sunt oameni care inteleg.


  29. butter flies from a plane
    sunny day
    great crops, this year

    ‘d rather have a piece of toast
    ‘n’ watch the evening news

    dooo doo do dooo


  30. lulz, femeile la cumparaturi :D


  31. Mi se pare ciudat sa nu poti duce inapoi ce ai cumparat; la Ikea in Canada ai o perioada de 45 de zile in care ai dreptul sa returnezi articolele, in ambalajul lor original, chiar daca e desfacut (in plus, data limita e indicata pe chitanta). Politica de retur nu ar trebui sa fie aceeasi, indiferent de tara??


  32. VERIFICA CODUL PRODUSULUI intotdeauna…si fa scandal la manager


  33. Mereu intru in incetare de plati, daca trec pe la IKEA.
    :D


  34. Faza cu inversatul tuburilor de vopsea ai invatat-o de la Palahniuk. :P Tare! Mai lasa si tu Ikea, find something else care sa nu te scoata din starea zen. Ikea is not God. :P


  35. Da, intr-adevar, legal ai voie in 30 de zile sa returnezi orice.E dreptul tau prin lege si niciun magazin nu poate sa-ti interzica asta.Eu iti sugerez sa faci putin scandal, mai ales ca nu e un produs care se consuma, n-ai mancat din el si nu ti-a placut gustul. E greseala lor si numai a lor, indiferent ca esti persoana fizica sau juridica.Chiar daca nu exista acest drept prin lege, faci reclamatie, la supervizor, la director…ceri numar de ordine si-s obligati sa-ti raspunda.Crede-ma ca-ti vor da husa potrivita!Ai eu m-am saturat de asemenea tratamente, desi pana mai ieri ma duceam spasita oriunde si ceream vanzatoarei un lucru de parca i l-as fi cerut de pomana.Capul sus! NU va mai lasati calcati in picioare de niste incompetenti!


  36. De asemenea, un simplu mail la protectia consumatorilor poate face minuni. Pt mine a facut. Un domn de la protectie a sunat doar, sa se intereseze de poveste si peste cateva zile se rugau de mine sa-mi iau banii inapoi, toti 20 milioane.Succes!Nu te lasa, fiindca ai sa incurajezi incompetenta!


  37. E de apreciat că încă ai puterea să fii Zen. Pe lângă povestea încununată cu frustrări, pentru mine articolul acesta m-a făcut să realizez că eu nu mai sunt Zen de foarte mult timp şi că mi-aş dori să-mi redescopăr calmul. La bună recitire!


  38. Si acum cati ani mai precis inversai tu tuburile de vopsea?
    Karma, neh? *ras diabolic*


  39. Este dreptul tau sa returnezi produsul in termen de 30 de zile de la data cumpararii ! atit ! Sau mai bine spus poti sa-i futi cu OPC ;) )


  40. Viata e greu,bai! Ce sa-i faci :) macar e invatare de minte,data viitoare stai pe scaunele pe care le ai,sau pe jos,sau pe o masa,sau pe perne etc.Esti o fire inventiva,gasesti tu ceva.Si,oricum,nu ziceai tu ca nu iti place sa vina lumea pe la tine?Daca tot nu faci camera de oaspeti,de ce sa ai scaune de oaspeti? 2 sunt suficiente pentru tine si Domnul Pitzi.Nu?


  41. Daca nu casti ochii… Bine macar ca le-ai luat pe persoana juridica si nu te-ai ars la buzunar.
    Acuma, daca tot ai inceput, macar completeaza un set de 4 :-) Fii consecventa!


  42. Ahhh, ce-mi place să intru în ikea şi să opresc uşa rotativă când sunt şi oameni în ea, ahahaha. :) )) Şi supa aia nouă de ciuperci, organică, cu tot cu crutoane, este oribilă… Trebuia să le lase cum erau înainte. :(


  43. Băi, eu nu-s de acord cu cei de mai sus care zic “asta e, asta-i viaţa”, “dacă nu caşti bine ochii”,etc.
    Chestia asta se întamplă doar în Romania. Şi ce dacă a desfacut produsul? E intrinsec să te razgandesti sau să vrei altceva la un moment dat. Păi în ţările civilizate nu numai ca iţi schimbă produsul cu altul nou, dar iţi dau şi banii înapoi in caz că vrei. Şi să vă dau un exemplu…nu ştiu dacă interesează dar eu tot vă zic. :-)
    Eram intr-un magazin de cosmetice in ţara X şi la un moment dat, cum stăteam eu la coadă să achit cele cumpărate, vine o duduie cu un ruj pe jumătate consumat (deci nu exagerez, era pe JUMĂTATE folosit) şi spune nonşalantă : “I want my money back!”. Tipa de la casă se uită, îl deschide, îl inchide şi in cele din urmă îi dă banii nemulţumitei cu un zambet laaaarg pe chip. Evident că eu m-am uitat tampită la cele întamplate si mă gandeam în sinea mea: de ce naiba tre’ să consumi juma’ de produs ca să realizezi că nu îţi place sau că nu-ţi-este potrivit?


  44. io mi-am cumparat o masa care n-avea niste gauri date, am ajuns acasa, am desfacut-o, am aruncat-o la loc in masina, m-am dus, i-am luat la pula, am schimbat-o. prea mult zen strica. go fuck em, emagrigore. fara opc sau alte cacaturi, pur si simplu faci scandal. it works ;-)


  45. Se intampla, dar tre sa fii atent, pt ca nu tre sa te uiti ce scrie pe RAFT, ci ce scrie pe produsul pe care IL CUMPERI. Daca esti atent cu produsul pe care il cumperi si citesti bine eticheta pe el, nu cred sa mai ai probleme, ca nu mai schimba nimeni produsele pe raft. Bafta!


  46. da-mi mie husele…tot nu ai ce face cu ele…hai, ce naiba, e luna bla bla whateverness.


  47. Vad ca nu a raspuns la niciun post…oare e sechestrata la ikeea??? :D


  48. Mie in schimb mi se ridica paru’ pe ceafa cand aud eterna tanguiala ” doar in Romania domle’ se putea intampla “…..wtf ???
    Deci, cu cat veti iesi mai mult din barlog ( tara, adica ) cu atat veti realiza absurdul acestei afirmatii .
    Doar un exemplu . Nu, nu e cu scaune, mese si alte piese de mobilier … e cu si despre oameni . Care oameni NU sunt romani .

    So, eram eu cu 1 bucata barbat din dotare in vacanta .Sa zicem in Franta , pe la Disneyland . La hotel dimineata cand sa ne servim micul dejun ….harmalaie mare .
    Ce sa fie ?? pai 1 bucata elevetianca ( da, din Elvetia adica :) ) vroia si ea sa bea cafea chit ca n-o platise . Si nici n-avea de gand . Doar nu mureau aia de la hotel pt 2 cafele ( tipa era cu barbatu’ si cu vreo 3 plozi dupa ea )
    Frantuzoiaca insa ca sa-i dovedeasca cat e de civilizata incepe sa tipe la aia cat o tineau plamanii si sa se lamenteze ca asa oameni prost crescuti ….n-a mai vazut in viata ei . :)
    In fine , elvetianca a sfarsit prin a nu bea nicio cafea in schimb sotul meu merge la bufet si-o roaga pe frantuzoaica ( care era angajata acolo ) sa-i dea o lingurita .
    Asta incepe sa tipe din nou si sa-i explice sotului meu , care era turist si n-avea nicio treaba cu ce se intampla acolo , ca ea munceste de numai poate si la secretariat si mai nou face si pe chelnerita , si ca nu i-au marit salariul pt asta si ca …drept raspuns n-o sa-i dea nicio lingurita .
    Sotul meu ramane perplex si cum el chiar nu e zen deloc asa…de felul lui , sunt sigura ca i-ar fi pus macar cosul cu paine in cap “civilizatei “. Privirea mea insa l-a calmat . Eram in vacanta si pe mine intamplarea asta, paradoxal ,chiar m-a binedispus pt ca am realizat o data in plus ca NU NUMAI IN ROMANIA SE INTAMPLA …..CHESTII .
    Se intampla si la case mai mari . Mult mai mari …ceea ce nu inseamna insa ca e Ok ….


  49. Nu e de vina IKEA, tine de politica interna a IKEA din Romania si cei care se ocupa de asta. La IKEA in alta tara garantat nu se intampla faze de felul acesta, cel putin in Olanda si in Germania pot vorbi din experinta proprie


  50. eu cand mi-am cumparat canapeaua de la ikea baloturile cu perne ar fi trebuit sa fie 4, nu 2, cum am si luat. m-am dus la ei dupa 2-3 sapt, au observat pe camera ca asa a fost si le-am luat pe cele pe care imi lipseau. simplu. eu zic sa mai incerci.


  51. Daca ti se intorce inapoi, e bine zic io. :) )


  52. Noh, la ikea au mancare buna. Almondy kicks ass
    Restu’ e de umplutura.


  53. hey badpitzi:-)! simteam nevoie sa o spun! sa-ti spun:esti cea mai tare:-)! tine-o tot asa! sexoaso:-)! mersi ca existi:-)!


  54. ce e aia Ikea ? :p


  55. IKEA din bukuresti, pe langa faptul ca e cel mai scump mahazin ikea din toata lumea cred, mai si vand lucruri de calitate aiurea, imi plac doar ustensilele de acolo, si maruntisuri gen borcane, suporturi, etc, dar nu mobilier, ca nu tin nici jum de an


  56. cred ca e o gaselnita romaneasca smecheria asta cu returnatul nedesfacut and shit. am tot mobilierul (dreaq, un pat, o noptiera, masa scaune) de la ei, s-a rupt una dintre laturile patului (materialul super :lol: ) )si m-am dus la ei sa-i intreb daca se poate face ceva, omul a zis “just a sec sir” s-a dus in spate si in cinci minute mi-a adus o latura de-aia de pat. fara intrebari, fara cerut macar bonul sau asa ceva. patul ala era in folosinta de doi ani deja. Asta in dubai. deci sigur e vorba de oameni si amabilitatea lor nativa…


  57. Draga Isolda, presupun(de fapt sunt convinsa) ca ti s-a ridicat parul in urma a ceea ce am postat eu referitor la “in Romania si doar la noi se intampla…”.Eu cred ca tu nu ai inteles despre ce e vorba. Eu nu discutam de oameni nepoliticosi (care se gasesc pe toate meridianele, nimic mai corect) sau din aia care (ca si la noi) se iau la bataie sau la cearta in mijlocul strazii. Evident ca asa ceva am vazut si eu, desi nu asa des (ba chiar f rar, si asta in locuri rau famate) si urat ca la noi…dar asta e alta poveste. Eu am dorit sa subliniez (si regret ca nu ai inteles) ca in alte tari -civilizate- exista sisteme care AJUTA populatia, indiferent de ce natura ar fi ele sau in ce domeniu s-ar aplica. Exista sisteme care privesc satisfactia clientului (pentru ca ei stiu ca odata ce clientul e satisfacut de serviciul lor, se va intoarce si a2a si a9a oara acolo) dincolo de castigul propriu, care oricum e iminent in contextul prezentat mai sus. La noi (si daca inca nu te-ai convins, fii pe pace, mai ai timp), indiferent daca : magazinul, S.C, restaurantul, fast-food-ul, etc poarta sigle straine, ele sunt in sistem de franciza si deci politica de la noi nu echivaleaza cu politica lor din SUA , Franta, Belgia sau Botswana. :) Astfel ca romanasii nostri isi constituie propriile reguli care nu tin cont de doleantele si drepturile tale decat intr-o f mica masura.
    Si DA, o sa afirm sus si tare ca suntem una din putinele tari in care amprenta asta comunista (ca pe timpul lor interesul natiunii era mai presus decat individul) inca nu s-a deteriorat si ne marcheaza existenta in diverse circumstante, chiar daca tie o sa ti se scoale parul sau nu.


  58. :) ))


  59. Uite, pe-asta cu schimbatul doar daca esti persoana juridica, n-o stiam!! Nu pot sa cred asa ceva… :D
    …in alt rand de idei: bad, pitzi, very bad…pai e frumos sa schimbi tuburile de vopsea?! :D :) )


  60. Numai la noi cred ca se poate intampla o asemena idiotenie!!!


  61. Daca le luai din piata sau dintr-un magazin mai mic nu pateai asta :)

    Ikea sux


  62. fatha, esti nebuna cu creerii capului??? ce puii mei faci??? hm? mai da si tu un semn de viata, ceva, numa’ ashea, ca stim ca daca mai traiesti. sau te-au prins pitipoancele si te-au jupuit?

    a, era sa uit! pe cand un post despre soacre? hm?


  63. wtf??? parca am scris cu ochii inchisi!

    cica “…ca stim ca daca mai traiesti…”

    ioi, ce tampa mi-s!


  64. angajatii(indiferent ca sunt ai ikea, carrefour, metro)se cred sefi. Trebuia sa te intorci acolo si sa faci usi cu ei prin pereti, sa le mai iasa sefia din cerebel!


  65. Am observat ca folosesti gresit termenul “karma” si daca nu e cu suparare vreau sa iti spun …Nu exista “bad karma” sau “good karma” and stuff.Karma e o” Lege a actiunii si a consecintei”adica rau pentru raul facut .Dharma in schimb e un termen din sascrita (la fel ca si Karma) si inseamna “rasplata “daca facem bine vom primi bine,adica rasplata pentru binele facut.
    P.S Ti-m citit posturile aproape in intregime ai umor ,un umor nu foarte popular ce-i drept dar trebuie sa iti spun ca m-ai cam dezamagit la cap ala cu sfintii.That s it.Sarbatori fericite!!!!


  66. :) ) foarte tare..
    am avut o zi grea, si post-ul tau m-a facut sa zambesc..
    da, stiu ca nu e amuzant.. te inteleg, pentru ca am patitasta de destule ori.. in Romania..
    dincolo, nu exista asa ceva.. imi iau blugi, ii probez acasa, si dk nu mi-s buni, ii aduc maine inapoi si primesc banii..
    p.s. ma mir ca mai poti fi zen.. io am luat-o de carari de mult.. sa nu ma vezi cand ma iau de ei la maga..


  67. @ Karenina

    Chiar NU ma refeream la tine :) ci in general la toti cei care cred ca reprezinta romanii o subspecie si ca ” doar acolo ” si ” doar la ei ” se putea……intampla .
    NU ,se intampla pretutindeni , unora da, altora ba .
    Animale bipede exista peste tot , e doar o chestiune de ….procentaje . dar exista !!! In Romania procentajul este mai ridicat insa asta doar pt ca legea permite .Si cetatenii de asemenea permit . Fiecare are tara pe care o merita, vorba ” poetului ” !!!

    Craciun Fericit !!!


  68. Uite de a dracu’ ce ai fost cu tuburile alea ti se intampla asa. Lasa ca asa meriti, ce ma bucur!


  69. in general ikea nu are lucruri de calitate raportandu-te la pret.am patit-o si eu…:)


  70. Zici ca e karma? mmm… nu stiu ce sa zic – e mai degraba lene – lenea celor care s-au hotarat sa nu mai cumpere ce au luat de pe raft si nu pun produsul EXACT de unde l-au luat si lenea angajatilor sa le puna, totusi, ei.


  71. Hey, Craciun Fericit! si sper ca pana acum ai rezolvat cu husa si cu scaunul ;) )


  72. Cred ca e o conspiratie impotriva ta. De cate ori ti-a iritat Ikea sufletelul blajin :)


  73. Ce zic astia pe aici? ca esti sexoasa…esti?


  74. hmmm….ikea?Nu e pe gustul meu…Craciun fericit tuturor1


  75. Cineva se distreaza…:))


  76. sarbatori fericite !


  77. :) BP, lasa-l pe Dl. Pitzi sa iti faca de acum inainte cumparaturile, asa vei avea pe cine sa dai vina. :P
    P.S.: Craciun Fericit!


  78. nu am avut rabdare sa citesc, sa vad daca ti-a mai dat cineva solutia, dar ai incercat sa scoti manaerele la scaun, si sa pui husa fara manere si dupa aceea sa pui manerele?


  79. oh, asta e un post despre cum sa fii imbredelit?!

    data viitoare poate te apuci sa-ti iei lucrurile personale pe persoana fizica :) )

    sapte’j'de lei pt o husa, pai ori ai bani si arunci cu iei si nu te vaiti p’orma, ori daca n-ai, nu ii arunci.

    s’a doua oara cin’ te-o-mpedicat sa compari codu’ de bare de pe produs cu al’ de pe raft?

    las’ c-asa inveti. mai bine-ti coseai husa aia (apropo, unui preten i-a placut lui o masuta de TV de la ikea. nu i-a placut insa pretul. asa ca si-o taiat blaturi la bricostore, i-au pus aia si canturi, si-a luat si piese de asamblare si voila masuta :P )

    zen, aha, karma, hi-hi, feng shui, ioi mama, de unde le scoateti ma :D :D


  80. un An Nou fericit, cu multe impliniri!
    multa sanatate, tie si celor dragi tie!

    no bine, hai sa nu fiu rea, VA DORESC TUTUROR MULTA SANATATE SI NUMAI BINE!


  81. Un an nou fericit. Grija mare la vopseaua de par sa nu cheliti pitzi!! :) ))


  82. bp ori cumva te-ai dat si la cutiile cu vopsea roscata?
    ca eu tocmai m-am vopsit cu roscat rubin peste roscat portocaliu si am iesit…..bruneta semi-parlita cu dungi si pete rosii in cap


  83. IKEA incalca si a incalcat intotdeauna drepturile consumatorului. O puteai rezolva cu o simpla reclamatie la OPC. Am sunat direct de la ei. Mi-a schimbat produsul la 2 saptamani cand am primit rezolutie la reclamatia mea.


  84. Anul Nou vine pe cararile ninse,
    Cu haine grele de sperante aprinse,
    Sperante si vise,
    Neatinse, neatinse …
    La Multi Ani!


  85. La Multi Ani, cu bucurie, sanatate si mult noroc!


  86. Cu ocazia Sărbătorilor de iarnă , KronosBlog vă urează un călduros LA MULŢI ANI! Să aveţi multă bucurie alături de cei dragi! Fie ca anul care vine să însemne pentru tine o nouă treaptă pe care o urci. Îţi doresc o viaţa împlinită şi fericită! La mulţi ani!


  87. Vinde husele pe ocazii, sau vinde scaunul. Din atatia admiratori, se gaseste unul sa le cumpere (nu, nu si eu).

    PS: cu banii obtinuti NU iti cumpara alte huse, trimite pe cineva.

Leave a Reply