Desktop PC sau Laptop?

În ultimii ani laptopurile au prins din ce în ce mai bine. Dacă acum câțiva ani un desktop era văzut cel mai bine, acum, cu noile modele, au început să prindă putere și laptopurile. Plăci video din ce în ce mai bune, procesoare puternice, mulți giga de ram, chiar ieftini. Pe un laptop mai nou poți face ceea ce faci si pe un calculator. La fel de rapid. Prețurile încă nu s-au aliniat, dar sunt convins că nu mai durează mult.

Am citit câteva articole zilele acestea pe internet în care se preconiza ca în următorii zece ani ar putea dispărea calculatoarele. Cererea scăzând în fiecare an, în comparație cu laptopurile. Poate la noi nu va fi atât de rapid, datorită nivelului de salarizare din țara noastră, dar presupun că e un lucru bun.

Eu am și calculator și laptop. Am un laptop pentru office și navigare pe internet, adică procesor mediu și mult ram, iar cu câteva sute de lei în plus, am luat și un calculator pentru jocuri și filme. Diferența de bani e destul de mică, dar puterea calculatorului nici nu se compară cu a laptopului. Asta datorită faptului că am avut un buget restrâns. La sume mai mari, nu e o diferență atât de mare la performanță.

Acum au început să apară și acele computere micuță, de câțiva centrimetri. Cine știe cum vor fi și acelea în câțiva ani. Tot ce pot să spun este că tabletele mai au cale lungă. Multe dintre ele sunt pe android, ceea ce le face cam.. nu prea utile. Tot ce poți face pe ele este să stai pe internet și să te joci ceea ce găsești pe market. Nu se pune problema să poți folosi vreun program pentru muncă, nu este atât de mare interesul pentru a dezvolta și pe android. Însă tabletele cu Windows, cine știe..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *